La Turda, un nou weekend feeric îi așteaptă pe cei care trec pragul târgului de Crăciun, organizat, în mod tradițional, în Parcul Central.
Căsuțele îmbelșugate cu bunătăți specifice sezonului vor face deliciul vizitatorilor.
Totodată, veți găsi decorațiuni, suveniruri artizanale care pot înfrumuseța căminul dumneavoastră de sărbători.
În afara acestor atracții, reamintim că este deschis patinoarul și sunt programate o varietate de manifestări artistice.
Vineri, 10 decembrie, de la ora 17 cei care vor fi prezenți în parcul Central vor fi încântați de momentul intitula SEARĂ LUMINATĂ susținut de corul Bisericii Alfa și Omega Turda.
Sâmbătă, 11 decembrie, tot de la ora 17, OBICEIURI DE CRĂCIUN, prezentat de ansamblul Țarina Turda iar la 17.30 va fi un CONCERT DE COLINDE susținut de ansamblul Datina Turdeană.
De la ora 18.00, cea mai bună veste, MOȘ CRĂCIUN EXISTĂ, va fi dată de actorii Teatrului Național Aureliu Manea.
Duminică de 12 decembrie este rândul corului Bisericii Ortodoxe Turda Nouă II să încânte asistența cu un CONCERT DE IARNĂ iar de la ora 17.30 va avea loc acțiunea TÂRGUL DE FAPTE BUNE –LA UN CEAI CU ONG- iștii.
Așadar bucuria și atmosfera de sărbători sunt cuvintele de ordine și în acest sfârșit de săptămână, la Târgul de Crăciun și patinoarul deschise la Turda, în Parcul Central.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.