22
Vi, Noi
5 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această noapte pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Runc, comuna Ocoliș, județul Alba.
Două autospeciale pentru stingerea incendiilor au fost alertate în jurul orei 00.40, iar în momentul sosirii la locul incendiului, pompierii au găsit casa construită pe structură de lemn, cu o suprafață de cca 60mp, cuprinsă în totalitate de flăcări, iar acoperișul era prăbușit în totalitate. De asemenea, în apropierea locuinței se afla, întins pe sol, corpul unei femei, în jurul vârstei de 90 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.
Operațiunile pentru lichidarea și stingerea focarelor incendiului au durat cca 3 ore, la temperaturi de - 8°C și ninsoare abundentă, fiind necesară desfășurarea unui dispozitiv de stingere cu linii de furtun de peste 100m. De asemenea, s-a acționat pentru desfacerea elementelor de construcție în care ardeau focare mocnite.
Cauza probabilă a acestui incendiu a fost amplasarea lemnelor de foc pe soba de încălzire.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh