Comună cu oameni gospodari, Mihai Viteazu este renumită pentru culturile de legume, iar ceapa este vedeta. Astfel că organizarea unei sărbători anuale dedicată cepei apare mai mult decât firească în bogata comună de lângă Turda. În acest an, , ca de obicei, evenimentul a avut loc pe scena special amenajată pe strada Morii, din Mihai Viteazu, sâmbătă 1 octombrie, începând de la ora 9.
Festivalul cepei oferă ocazia producătorilor să-și promoveze rezultatele muncii iar locuitorilor din zonă să își facă aprovizionarea pentru iarnă. Oferta a fost generoasă, de la cununile de ceapă la cartofi, varză, murături simple și asortate, gemuri și siropuri.
La sărbătoare au participat și invitați din Republica Moldova, din Ungaria, subprefectul de Cluj dar și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
La un astfel de festival nu puteau lipsi pâinea cu unsoare și ceapă roșie, ceaunele cu tocăniță și gulaș, nu mai puțin de 14 , cât să se sature toți cei prezenți. Mirosul îmbietor i-a atras chiar și pe cei care ar fi spus că nu sunt flămânzi. În acest an, porcul la proțap a fost pregătit în premieră la Festivalul Cepei.
Evenimentul a dat ocazia localnicilor să socializeze, să își facă cumpărături și, mai ales, să uite de orice griji măcar câteva ore. Nici copiii nu au fost uitați iar toboganul uriaș a fost locul de joacă favorit.
Artiștii invitați au creat o atmosferă de sărbătoare. Antrenul a fost asigurat de Ansamblul Fii Moților, Rugyek, Ansamblul Crihăneanca din Republica Moldova, Ansamblul Comori Ardelene și soliștii Casei de Cultură din Mihai Viteazu. Invitați au fost Claudiu Ciotlăuș, Minodor Făgădar, Cristina Chiper Moldovan, Crina Prașa, Tasnadi Dora, Ana S Dream, Oana Vențel și Boroș OCSO.
La sărbătoarea organizată de Primăria și Consiliul local Mihai Viteazu și Grupul de Acțiune Locală Poarta Apusenilor au evoluat și invitații speciali Ovidiu Purdea Someș, Ionuț Langa și Marius Ciprian Pop.
A fost o zi în care a domnit voia bună, o sărbătoare a recoltei așteptată cu nerăbdare.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.