05
Sam, Oct
4 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În această dimineaţă un bărbat a ajuns în comă iar un altul se află în stare gravă după producerea unui accident de muncă.
Evenimentul s-a produs la depozitul Kaufland aflat în construcţie lângă oraşul Turda din judeţul Cluj.
Cei doi au căzut, se pare, de la o înălţime de 7-8 metri în timp ce se aflau pe un perete de tablă care se montează la astfel de construcţii.
La faţa locului au sosit imediat echipaje ale Ambulanţei şi ale Serviciului Mobil de Urgenţă Resuscitare şi Descarcerare de la Turda.
Cei doi răniţi grav au fost transportaţi de urgenţă la spitalul din Turda unde li s-a acordat primul ajutor iar de aici mai departe la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Cluj
Maria Kadar, purtător de cuvânt al Spitalului Municipal Turda ne-a declarat: "Un bărbat de 28 de ani cu un politraumatism prin cădere de la un nivel la altul aproximativ patru metri cu traumatism cranio-cerebral acut cu toragie stânga, comă profundă, traumatism toraco-
abdominal, fractură de femur drept şi paletă humerală dreaptă. I-a fost acordat primul ajutor de medici şi a fost solicitat serviciul SMURD pentru transport la UPU 1 Cluj." Cealaltă victimă, de 43 de ani, prezintă şi ea politraumatism cranian, este suspect fractură vertebră dar are şi alte răni suferite în urma căzăturii.
Accesul presei a fost interzis la locul accidentului, însă cauzele producerii accidentului vor fi, cel mai probabil, subiectul anchetelor desfăşurate atât de Inspectoratul Teritorial de Muncă cât şi de Poliţie.

Abia apoi, dacă este cazul, accidentul de muncă va ajunge pe masa procurorilor.
Şeful şantierului a refuzat să dea orice informaţie referitoare la producerea accidentului.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh