29
Vi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Marţi, 25 octombrie 2016, cu ocazia „Zilei Europene a Justiţiei Civile”, Curtea de Apel Cluj organizează „Ziua Porţilor Deschise” .

Acest eveniment are ca scop atât aducerea justiţiei mai aproape de cetăţeni cât şi informarea cu privire la drepturile lor şi promovarea activităţilor din domeniul justiţiei.

„Ziua Europeană a Justiţiei Civile” este o iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene şi se adresează tuturor cetăţenilor europeni dornici să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei, elevilor şi studenţilor precum şi persoanelor care activează în domeniul judiciar.

Programul de vizitare a Palatului de Justiţie se va desfăşura între orele 1000-1400, iar cei interesaţi se vor adresa personalului care asigură paza instanţei de la intrarea de pe strada Dorobanţilor, urmând a fi conduşi la Biroul de informare al Curţii de Apel (camera 92), pentru vizitarea instanţei şi discuţiile cu judecătorii. Cu această ocazie, prin intermediul Biroului de relaţii publice şi a serviciului de registratură şi arhivă, vor fi puse la dispoziţia publicului în scopul informării diferite pliante conţinând informaţii privind organizarea sistemului judiciar.

În cursul zilei, la ora 1300, în sala de judecată a Secţiei penale, etaj I, camera 155, studenţii facultăţilor de drept şi elevii de la liceele clujene sunt invitaţi să aibă o întâlnire cu judecătorii Curţii de Apel Cluj. Se vor discuta aspecte vizând însemnătatea acestei zile şi activitatea instanţelor judecătoreşti, având loc dezbateri interactive referitoare la sistemul judiciar românesc.

 

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice

al Curţii de Apel Cluj

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh