15
Joi, Noi
35 New Articles

Turdaleaks
Typography

Scandalurile din jurul echipei de Liga a II-a Sticla Arieșul Turda par să nu se mai termine. Dimpotrivă, pe zi ce trece, el se amplifică, pe măsură ce alți și alți factori implicați își fac curaj și iau atitudine public. După PMP Turda și antrenorul Koloszi Attila, iată că și antrenorul Arthur Podar, cel care a calificat echipa în Liga a III-a la capătul sezonului precedent, ia atitudine și scoate la iveală minciunile conducerii ACS Sticla Arieșul Turda.

 

Președintele Gicu Tothăzan arătat cu degetul de PMP

 

Respectatul antrenor turdean, care a trecut în 2016 de la antrenarea unor copii la echipa mare a Sticla Arieșul, reclădită la ordinul primarului Cristian Matei, a decis să răspundă unor minciuni conținute de comunicatul oficial al echipei căreia i-a dedicat ultimii doi ani de muncă și pe care a reușit să o califice, cu aportul unor fotbaliști inimoși și dedicați, în Liga a III-a.

Coincidență sau nu, imediat ce echipa de fotbal a primit, odată cu calificarea în eșalonul superior celui în care evoluase anul trecut, mai mulți bani de la bugetul local, au început și scandalurile. Primii au fost consilierii Partidului Mișcarea Populară (P.M.P.), care l-au acuzat pe președintele Asociației Club Sportiv Sticla Arieșul Turda, Gicu Tothăzan, punctual, de mai multe „jocuri de culise”: demiterea onorabilului antrenor Adrian Șomlea, apoi a nu mai puțin respectabilii antrenori Koloszi Attila și Arthur Podar, marginalizarea reprezentantului Consiliului local în Adunarea Generală a ACS STICLA ARIEȘUL, cităm din acuzele pemepiștilor, „respectiv Radu Zoltan, unde acesta are 98% participare (finanțare din banul public), dar un singur vot, iar cei cu 2% participare au 6 voturi, interzicându-i acestuia accesul la contabilitatea banilor proveniți de la bugetul local. Astfel, pe banii turdenilor, Gicu Tothăzan își finanțează propriul club, unde are putere de decizie deplină”, este acuzat inițial Tothăzan, nimeni altul decât cel care, până în 2016, a fost patronul Școlii de Fotbal „Adrian Șomlea”, președinte al Sport Line.

Citeșete toate acuzele PMP, aici:

PMP Turda cere PUBLIC demisia lui Octavian Gicu Tothăzan – președintele clubului de fotbal ACS STICLA ARIEȘUL TURDA!

 

Răspunsul „Conducerii clubului Sticla Arieșul Turda”

 

Acuzele venite din partea PMP sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât consilierii acestui partid fac parte din coaliția aflată la putere la Turda, PSD-ALDE-PMP-UDMR-PRM, al cărei lider este primarul Cristian Matei, nimeni altul decât artizanul reunirii mai multor grupări ale fotbalului turdean într-o singură entitate, sub numele Sticla Arieșul Turda, condus de președintele Gicu Tothăzan.

Abia atunci, cei de la FC Arieșul au trimis o replică semnată „Conducerea clubului Sticla Arieșul Turda”, pe care au remis-o unei singure publicații locale, nouă nu, de aceea vă invităm să o găsiți aici:

Cu privire la dezinformările apărute în spațiul public sub semnătura Consilierilor Locali PMP, conducerea clubului Sticla Arieșul Turda face următoarele precizări.

 

Koloszi răspunde acuzându-l pe același Gicu Tothăzan

 

Lezat de afirmațiile oficialilor de  la clubul turdean de liga a III-a, antrenorul Koloszi Attila, a ieșit la atac, cu alte acuze adresate aceluiași președinte Gicu Tothăzan. Le puteți citi aici:

Antrenorul Koloszi Attila acuză conducerea ACS Sticla Arieșul Turda

Departe de a se încheia, scandalul din jurul echipei Sticla Arieșul Turda pare abia început. Însă, odată cu ieșirea la rampă a lui Arthur Podar, scandalul ia amploare, mai ales că acesta îi face mincinoși pe față pe cei de la club, care afirmaseră că el și-a dat demisia, afirmând, în chiar titlul unui comunicat de presă trimis azi mass media locale: „În ceea ce mă privește, nu s-a pus niciodată problema de a-mi da demisia!”

 

Banii, bată-i vina?!

 

Înainte de a vă reda conținutul declarațiilor publice făcute de antrenorul Arthur Podar, fostul președinte a Asociației Sportive Club Sportiv Sinai Turda (parte a proiectului demarat de primarul Cristian Matei pentru dezvoltarea fotbalului turdean, în urma asocierii acesteia cu Asociația Club Sportiv Sticla Arieșul Turda, a lui Gicu Tothăzan), să facem o rapidă retrospecție legislativă privind organizarea și finanțare actualului club de liga a III-a. Acesta este organizat în baza Hotărârii nr. 170  a Consiliului local Turda, din 11 august 2016, „privind asocierea Municipiului Turda cu Asociaţia Club Sportiv Sticla Arieșul Turda, Asociația Sportivă Club Sportiv Sinai Turda, și alte persoane fizice precum și aprobarea cotizației lunare către Asociaţie”, hotărâre prin care se stabilea o contribuție financiară lunară din partea Municipiului Turda în cuantum de 25.000 de lei. O contribuție, să recunoaștem, frumușică, pentru o echipă de Liga a IV-a, la momentul respectiv.

Finanțarea clubului, exclusiv de la bugetul local al municipiului Turda a urcat constant, contribuția Municipiului Turda fiind modificată succesiv, prin Hotărârea nr. 296 din 7 august 2017 privind aprobarea modificarii contributiei financiare lunare a municipiului Turda către Asociaţia Club Sportiv Sticla Ariesul Turda la 50.000 lei,  Hotărârea nr. 414 din 29 decembrie 2017 privind aprobarea modificării contribuţiei financiare lunare a municipiului Turda către Asociaţia Club Sportiv Sticla Arieşul Turda la 60.000 lei și, în fine, Hotărârea nr. 213 din 9 iulie 2018 privind aprobarea modificării contributiei financiare lunare a Municipiului Turda către Asociaţia Club Sportiv Sticla Ariesul Turda la nu mai puțin de 100.000 lei, având în vedere faptul că, de-acum echipa turdeană a urcat în eșalonul al treilea al fotbalului românesc.

 

Arthur Podar: „Am fost de la bun început înlăturat pe nedrept, fără nici o discuție explicativă”

 

Ei, și-ajunși aici, cârcotașii o să ne acuze că noi vedem apariția problemelor odată cu alocarea unor sume mai mari de bani. Cert este că odată intrați în Liga III, cei din conducerea clubului au efectuat o serie de modificări, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, modificări care i-au deranjat pe cei cu care s-a pornit la drum în 2016 și care au fost aruncați ca niște „măsele stricate”, dovadă stând reacțiile publice ale acestora pe care noi le apreciem ca foarte curajoase și, de aceea, e-am dat cuvenita importanță.

Ajunși aici, cititorii noștri cred că au un tablou aproape complet al situației. Mai lipsește comunicatul de presă primit în această dimineață de la Arthur Podar, pe care îl redăm integral în cele ce urmează:

„Deoarece în ultima perioadă a apărut des numele meu în presa locală, consider că trebuie să fac câteva precizări, mai ales că am făcut parte, mi-am asumat și am contribuit prin implicare directă la proiectul dedicat resuscitării fotbalului turdean:

Referitor la demisia mea din funcția de antrenor principal – nu s-a pus niciodată problema de a-mi da demisia; am fost de la bun început înlăturat pe nedrept, fără nici o discuție explicativă, pus pur si simplu în fața faptului împlinit. În nici un moment nu s-a dorit ca eu să continui în funcția de antrenor principal, jocurile fiind făcute în culise încă de dinaintea meciurilor de baraj. Pentru conferința de presă legată de prezetarea noului antrenor mi s-a cerut să ies public să spun că renunț la funcția de principal. Refuzul meu de a face aceasta a devenit punctul de cotitură din care lucrurile au început să se deterioreze, dl. Tothazan ajungând chiar să mă acuze că vreau să sabotez proiectul. Profit de această ocazie pentru a declara public, faptul că nu aș face niciodată nimic pentru a periclita soarta fotbalului turdean. Asta ar însemna să îmi bat joc de o viață întreagă petrecută doar în fotbalul turdean, căruia i-am dedicat timpul meu, energia mea și în care mi-am pus sufletul mereu.

Nu aveam motiv să renunț, mai ales că toate obiectivele impuse de club au fost îndeplinite cu brio:

În primul an am avut ca obiectiv formarea unei echipe competitive (în primele cinci) pentru a putea ataca anul următor promovarea într-un eșalon superior. Am obținut, la finalul anului competițional locul al treilea.

În al doilea an au fost stabilite niște obiective clare: câștigarea fazei județene a Cupei României și promovarea în eșalonul superior, respectiv liga a III-a. Aceste OBIECTIVE AU FOST ATINSE ÎNTR-O MANIERĂ CATEGORIGĂ!

Am să citez din comunicatul conducerii clubului Sticla Arieșul Turda, punctul 5: „După cum bine știți și cum este normal, oricine rămâne într-o funcție dacă are rezultate, iar rezultatele îl confirmă în continuare pe domnul Octavian Gicu Tothăzan în funcție.” Cum se face că această regulă nu a fost valabilă și pentru mine?????

În final, vreau să-i mulțumesc în mod direct domnului primar pentru inițiativa avută în anul 2016 de a îngloba întreaga suflare fotbalistică turdeană sub un singur nume. Sper doar ca toate aceste discuții apărute la nivelul clubului în ultima perioadă să nu păteze numele Turzii. S-a reușit, cu multă muncă, în ultimii doi ani să aducem numele Turzii pe buzele multor oameni mari implicați în fotbal. Am primit doar laude, rezultatele noastre au fost comparate cu cele ale unor echipe de renume”, se destăinuie public antrenorul Arthur Podar, cel care a calificat echipa turdeană în liga a treia, la capătul sezonului trecut.

 

Concluzie

 

Lucrurile mergând atât de departe, pare a fi nevoie de o intervenție a primarului Cristian Matei sau a altor factori de decizie, din Consiliul local eventual, cum ar fi consilierul local PSD, Adrian Aron Sălăgean, reprezentantul Municipiului Turda în Consiliul Director al Asociației, pentru calmarea spiritelor, oferirea unor explicații, înlăturarea minciunilor și asigurarea liniștii la echipă, având în vedere că Sticla Arieșul Turda este finanțată exclusiv din bugetul local al Municipiului Turda.

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh