14
Ma, Aug
48 New Articles

Turdaleaks
Typography

Clientela politică a PD-L Turda îşi primeşte răsplata pentru sprijinul financiar în ultimele campanii electorale aproape la fiecare şedinţă de Consiliu Local. În ultima vreme, aproape că nu putem vorbi despre şedinţă de consiliu în care unul sau mai mulţi din cei care au îndatorat pe cei care conduc oraşul să nu beneficieze ba de vreo vânzare de teren, ori de locuinţă, ori alt gen de “câştig”. Aşa a primit, bunăoară” un spaţiu ultracentral o avocată, apropiată a puterii locale portocalii. Mai întâi i s-a făcut contract de închiriere, pentru o sumă modică, apoi, după doar două luni i s-a vândut respectivul spaţiu, inclusiv o bucată din curte. Aţi ghicit: fără licitaţie publică. 
Dar asta a fost doar o paranteză. Thumbnail image
Slalom printre paranteze

Cum paranteză este alt caz devenit celebru, de folosire a puterii politice: spaţiul primit de fiul directorului API, Nicolae Suciu, tot ultracentral şi tot pe „şestache”. Acesta este alt subiect destul de copt pentru ca noi să putem reveni, în curând, jurnaliceşte.
O altă paranteză, vadul comercial de la celebra barcă de peste Arieş. Bodega de acolo era pe spaţiul public. Patronul, membru PD-L, şi-a cumpărat o baracă pe care a transportat-o acolo şi a câştigat apoi bani grămadă. Nici o problemă până aici. Omul, afacerist, bravo lui. Dar a câştigat pe terenul municipalităţii. Podul construit acum i-a distrus locul. Nici o problemă pentru un membru PD, în vremea puterii portocalii. Omul s-a mutat cu crâşma puţin mai în amonte. Tot în zonă inundabilă, tot fără aprobările cerute de lege, tot pe terenul comunităţii. Între timp, majoritatea deţinută în Consiliul Local de consilierii din partidul său, i-a asigurat acordarea unui alt teren, tot de la noi, turdenii, dincolo de râul Arieş, exact lângă podul nou construit. Singurul care s-a opus atunci, probabil că el nu primise „dreptul de şmecher”, a fost consilierul local PRM, Doru Anca. Acesta, de fapt, a atacat hotărârea de Consiliu local la Instituţia Prefectului judeţului Cluj şi a fost blocată de Instanţa de Contencios Administrativ. O altă victorie cu care vajnicul peremist se laudă. Şi ace{highslide}tun2.jpg{/highslide}st subiect va fi probabil reluat în discuţie de adevăraţii jurnalişti din presa locală. Pupincuriştii, nu-l vor trata, vă asigur.
Nu putem sări peste paranteza cu solicitarea prim-procurorului Dan Deac de cumpărare prin declaraţii mincinoase a unui teren de pe dealul Băilor. Comportament surprinzător pentru un om al legii, dar se pare că primul procuror a fost victima unei proaste gestionări a afacerii cu pricina de către aceeaşi avocată apropiată puterii. Amintim totuşi că Dan Deac este acuzat de mai multe fapte cu caracter penal în urma declaraţiei scrise şi semnate de el în care se susţinea că vrea să cumpere 2583 mp de teren (grădină) fără licitaţie publică „suprafaţă de teren aferentă imobilului şi deţinută de catre Deac Dan şi Deac Valeria Mariana în baza contractului de închiriere.” O minciună sfruntată, scriam într-un articol de dezvăluiri (cum le place unor colegi din presă să numească genul) în urmă cu vreo două luni, pentru că un astfel de contract de închiriere nu există.
Parantezele ar putea continua, şi o să continue atâta vreme cât în oraşul ăsta o să mai existe presă liberă. 

Hocus-pocus, terenul statului este de-acum al consilierului

Numai că subiectul dezvăluirilor noastre din cadrul acestui articol este transferul unui teren în suprafaţă de 6580 de metri pătraţi din domeniul public al municipiului Turda în proprietatea societăţii unui consilier local PD-L, omul de afaceri Gabriel Szilagyi.
Mai întâi trebuie să stabilim cu exactitate motivele pentru care oamenii s-au scârbit să meargă la vot. Unul dintre motive sunt afaceri ca aceasta, în care un tip votat de oameni pe lista unui partid în care aveau încredere, pune „laba” pe un teren situat în chiar buricul târgului turistic constituit de Băile Sărate, şi asta pe bani de nimic. Spaţiul cu pricina, mai mare decât un teren de fotbal, se află exact între ştrand şi lacul Tarzan.    
În ce constă hocus-pocus-ul din intertitlu? Consiliul Local, prin doar două articole ale unei hotărâri, au făcut o vrajă demnă de marele Houdini. La art. 1 „Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Tu{highslide}tun3.jpg{/highslide}rda al terenului în suprafaţă de 6580 mp, situat în Turda str. Cart. Băi Sărate f.n., identificat cadastral în CF 1760, top 3995/11/1/2 în domeniul privat al municipiului Turda” (adică hocus). La articolul următor se stipulează următoarele: „Se aprobă vânzarea terenului individualizat mai sus către sc MBS Group srl, cu sediul în Turda, str. Lotus nr. 12 bloc C 1, ap 5, înregistrată la ORC sub nr. J 12/670/2003, conform raportului de evaluare anexat.” (adică pocus).

Dubii şi semne de întrebare
Unul dintre dubiile noastre este legat de posibilitatea ca prin aceeaşi hotărâre de Consiliu Local să se treacă un teren din domeniul public în cel privat şi să se şi vândă cuiva. Este legal? Nu are importanţă că este sau nu consilier sau dacă este sau nu din PD-L sau alt partid. 
Bineînţeles că după ce se fac tot felul de astfel de „artificii”, consilierii, trimişi acolo pentru a servi comunitatea pot să exclame, chipurile, nevinovaţi: „Suntem puşi în faţa faptului împlinit!” 

Laşitate sau şmecherie?

De ce consilierul Gabriel Szilagyi a evitat parcursul normal al cumpărării unui astfel de teren, nu ştim. Ştim doar că nu suntem singurii care am sesizat momentul penibil. Înaintea intrării acestui proiect de hotărâre în discuţia plenului Consiliului local, pedelistul în cauză a părăsit sala de şedinţe, revenind imediat după aprobarea hotărârii în care avea un mare interes pecuniar. Singurul care a refuzat să facă pe prostul, spre cinstea lui, a fost consilierul local PNL Ioan Berchişan.
„Îmi pare rău că nu am participat la şedinţa de comisie, dar eu vreau să fac un amendament la acest proiect de hotărâre, pentru liniştea tuturor. Este normal că putem include în acea zonă, în care am inclus şi alte terenuri. Înţeleg că este un coleg interesat de acest teren şi eu i-aş fi recomandat şi pentru liniştea lui şi pentru viitor, chiar dacă era supus unei licitaţii, nimeni nu se prezenta pentru că nu avea niciun interes. Nu înţeleg de ce se evită această formă legală de a licita ceva. Eu ştiu că ne putem ascunde după acea hotărâre de Consiliu Local, dar asta...” a lăsat Berchişan să se înţeleagă că nu este de acord cu modul de lucru al „băieţilor deştepţi” din PD-L. Berchişan a continuat, parcă dezgustat: „Vreau să vă aduc aminte că în 2000, când subsemnatul a cumpărat un teren tot de la primăria din Turda s-a făcut licitaţie şi nu a fost nici o problemă. La fel se poate proceda şi cu aceste terenuri fără nici o altă problemă, nici de preţ nici de altceva. Eu sunt de acord cu proprietatea privată, dar hai să o obţinem în mod legal şi corect, fără nici o suspiciune din partea nimănui. Principiul este important.”

S-a dat liber la vânzări, fără licitaţie publică

Cei care aţi citit cu atenţie aţi sesizat că Berchişan, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, un om care ştie despre ce e vorba în cazuri urbanistice, pomenea despre o hotărâre de consiliu după care „ne putem ascunde”, ca să-l cităm exact. Despre ce hotărâre vorbea liberalul? Este vorba de o hotărâre adoptată de plenul Consiliului Local în şedinţa din 13 noiembrie 2008, cu prevederi cusute cu aţă albă şi care pregăteau tocmai tunul imobiliar pe care cei de la MBS Group l-au dat în aceste zile. Ce prevedea hotărârea al cărui proiect fusese elaborat de primarul Tudor Ştefănie:
„Art. 1. Se aprobă vânzarea terenurilor aflate în domeniul privat al municipiului Turda, concesionate şi asupra cărora sunt edificate construcţii de către concesionari. 
Art. 2. Vânzarea se va face cu respectarea dreptului de preempţiune al concesionarului, individual pentru fiecare şi în baza raportului de evaluare, însuşit de Consiliul Local.”
Toate acestea sunt legale. Sunt, însă, oare şi morale? Pentru că voi explica în câteva rânduri cum se obţine un teren excepţional în doar câţiva ani. SC MBS Group SRL s-a asociat cu Consiliul Local Turda prin 2006. Deşi regula gen{highslide}tun4.jpg{/highslide}erală este că „Vânzarea, concesionarea şi închirierea se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii”, acum se profită de prevederile legii 215/2001 care stipulează la art. 123 la alin. (3) “Prin derogare de la prevederile alin. (2), în cazul în care consiliile locale sau judeţene hotărăsc vânzarea unui teren aflat în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcţii, constructorii de bună-credinţă ai acestora beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenului aferent construcţiilor. Preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau judeţean, după caz.” iar la alin. (4) se spune “ Proprietarii construcţiilor prevăzute la alin. (3) sunt notificaţi în termen de 15 zile asupra hotărârii consiliului local sau judeţean şi îşi pot exprima opţiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării.”

Ancheta noastră indică un preţ al pieţei de câteva ori mai mare

Am făcut şi noi o scurtă anchetă pentru a vedea care sunt preţurile în zonă. Pentru că nu ni se pare normal ca aleşii locali să ia de bună evaluarea făcută de o singură firmă de specialişti, mai ales că nu Consiliul Local a comandat evaluarea şi deci clientul este SC MBS Group SRL. 
Noi am adresat întrebarea „Cât costă un metru pătrat de teren în zona Băi Sărate?” mai multor specialişti în vânzări imobiliare din Turda, firme cărora pentru a nu le face reclamă mascată nu o să le dăm numele. Poate dacă ne obligă vreo instanţă. Mai ştii? 
Iată răspunsurile obţinute: „Este greu să pot da un preţ corect, având în vedere că preţul este dat şi de amplasarea terenului, de prezenţa utilităţilor, de posibilităţile pe care le oferă. Adică, dacă terenul e plat şi oferă posibilitatea construirii unei case are un preţ, dacă e în pantă, are alt preţ. De exemplu, lângă cimitir un teren se vinde cu 17 euro metrul pătrat, lângă grădina zoologică  ajunge şi la 25 de euro. Dacă terenul este mare, atunci, mai scade puţin preţul pe metru pătrat, ca să se poată vinde mai uşor, asta în cazul în care suprafaţa respectivă nu se împarte în mai multe bucăţele, caz în care, preţul pe metru pătrat, se menţine destul de ridicat. În zona terenurilor sportive –fostul poligon de conducere – preţul terenului poate ajunge şi la 35 euro/mp. Dar având în vedere mărimea suprafeţei, preţul poate să fie negociat la mai puţin, undeva în jurul a 20-25 euro/mp.” 
Un alt expert ne-a declarat: „Preţurile variază în funcţie de amplasarea terenului, de prezenţa în apropiere, sau nu, a utilităţilor, de ceea ce se urmăreşte să se construiască pe acest teren, sau de posibilităţile de construcţie pe care le oferă. Preţurile mai diferă şi în funcţie de cumpărător şi mai ales de vânzător, dar, indiferent de cerere, ele se stabilizează între game destul de largi de preţ, în general limita inferioară fiind 10-15 euro/mp.” Când i-am localizat mai exact terenul, spunându-i că este vorba de fostul poligon auto de lângă grădina zoologică omul ne-a întrebat surprins: „Există acolo teren privat, de vânzare?!” La răspunsul nostru afirmativ, specialistul ne-a spus că este un excelent vad pentru o afacere şi că acolo se poate obţine uşor un preţ de 30-40 de euro pe metrul pătrat.
Şi se mai naşte o întrebare. Dacă în Poiana, lângă stadion şi în micro 3 lângă Kaufland preţul pieţei este de 25 de euro pe metru pătrat, poate fi în plină staţiune turistică (chiar dacă este, deocamdată, numai de interes local) doar 7 euro pe metrul pătrat? În chiar documentele folosite de evaluatorul angajat de MBS Group s-a folosit un anunţ care arată că se vinde un teren de 3,9 hectare cu 13 euro metrul pătrat. 
Deci, hotărâţi dumneavoastră dacă este un „tun” sau nu, afacerea făcută de cel pe care turdenii l-au trimis în Consiliul local să le apere interesele.

Bravos naţiune, halal popor!

În concluzie, „tunul” imobiliar pe care l-am analizat în acest material îşi va dovedi amploarea abia peste câţiva ani. Pentru că întreaga zonă în discuţie este cuprinsă în importante proiecte de dezvoltare edilitară cu caracter turistic. Finalizarea modernizării Parcului Zoo şi a întregii zone de agrement Băi Sărate va face ca preţul noii proprietăţi a firmei al cărui administrator este Gabriel Silagyi să explodeze, pur şi simplu. Iar municipiul Turda nu mai prea are proprietăţi pe care să le ofere unor investitori de anvergură. Poate este una din multele diferenţe apărute între Turda şi Cluj-Napoca şi care fac ca oraşul de pe Arieş să rămână mult în urmă, să se reumple cu şomeri dar în care să-ţi doreşti să trăieşti. Dacă ai culoarea corectă din punct de vedere politic.Dacă doriţi să ne sesizaţi cu privire la existenţa unor abuzuri sau acţiuni ilegale petrecute în Turda, Câmpia Turzii sau împrejurimi, sunteţi rugaţi să ne contactaţi la adresa redacţiei sau la numerele de telefon: 0364-261213/0264-315095 sau la adresa de Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh