16
Sam, Dec
58 New Articles

Politic
Typography

 Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a primit marți, 28 noiembrie 2017, vizita consulului onorific al Regatului Țărilor de Jos, domnul Wouter Reijers, care a venit însoțit de noul atașat economic al Ambasadei, domnul Wijnand Marchal, aflat pentru prima dată în județul Cluj.

            Scopul acestei vizite l-a reprezentat identificarea modalităților prin care mediul de afaceri olandez se poate implica atât în ceea ce privește demararea de investiții noi, cât, mai ales, continuarea celor deja începute, atât din zona privată, cât mai ales din sfera publică. În acest sens, domnul Wijnand Marchal a menționat faptul că există numeroase cereri din partea firmelor olandeze de a investi în domeniile în care Consiliul Județean este interesat, respectiv edificarea infrastructurii medicale, dezvoltarea sectorului agricol sau identificarea de tehnologii inovatoare pentru gestiunea eficientă a deșeurilor și a purificării apei.

            Având în vedere interesul manifestat de partea olandeză, domnul Vakar Istvan a subliniat interesul forului administrativ județean pentru întărirea relațiilor de colaborare dintre cele două părți, expertiza olandeză putând reprezenta un atu pentru rezolvarea anumitor situații punctuale cu care se confruntă administrația județeană în acest moment.

            Nu în ultimul rând, domnul Vakar Istvan a transmis părții olandeze faptul că investițiile pe care Consiliul Județean le derulează în acest moment, respectiv modernizarea rețelei de drumuri județene și a infrastructurii aeroportuare, extinderea și modernizarea rețelei de alimentare cu apă potabilă, susținerea sistemului de clustere sau amenajarea de noi parcuri industriale, reprezintă proiecte care contribuie la identificarea Clujului drept capitală incontestabilă a Transilvaniei, un spațiu deschis tuturor investitorilor care doresc să aducă un plus valoare comunității de aici.

 

Biroul de presă

28 noiembrie 2017

 

 

Consiliul Judeţean Cluj

Serviciul Relaţii Publice

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh