Totul despre cea mai veche școală în limba română din Câmpia Turzii

De vorbă cu edilul șef și administratorul public din Câmpia Turzii. Pentru că la Câmpia Turzii anul 2014 a fost declarat Anul Culturii Locale, am ținut să începem, pentru cititorii noștri, pentru locuitorii Câmpiei Turzii și nu numai, un serial prin care să prezentăm cu cât mai multe amănunte, cele mai importante obiective istorice, un demers pe care l-am demarat deja și la Turda. Astfel, miercuri, 13 februarie 2014, pe la amiază, pe o vreme primăvăratică, ne-am dat întâlnire cu primarul Radu Ioan Hanga și Petre Pop, la prima școală de limba română, în prezent Dispensar TBC.

Petre Pop: Aşa cum noi am spus, am început, hai să zic aşa, să reabilităm moral şi fizic edificii din Câmpia Turzii, edificii care au o importanţă culturală, care demonstrează că strămoşii noştri au făcut ceva pentru urbe şi merită, bineînţeles, să le păstrăm ca pe un lucru sacru pentru că ţin, de fapt, de identitatea noastră.

Aici ne aflăm în curtea primei şcoli române din Câmpia Turzii din 1879, de fapt au mai fost şcoli, Şcoala Română îşi desfăşura activitatea într-un locaş din lemn dar este primul zidit, primul care face parte dintr-un proiect mai amplu în care şcolile cu caracter confesional din Transilvania erau de acest tip. Eu zic că este un edificiu foarte important, pentru că aici a fost Garda Naţională Română, a activat Despărţământul Astrei, au fost primele cântece patriotice, aici românii se adunau la sărbători, ţineau cenacluri literare, este printre primele locuri în care se recita Eminescu, Coşbuc şi se povesteau ”Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă.

În decursul timpului, clădirea a suportat câteva modificări, ea de fapt e între trei extinderi, probabil că se şi văd etapele extinderii, care s-au mai şi adăugat, era o clasă de şcoală primară cu învăţător preot, preotul avea în acelaşi timp o încăpere unde şi locuia,iar cel care evalua performanţele elevilor era episcopul. Episcopul venea în zonă şi, la sfârşit de an, evalua pe toţi elevii pentru a le oferi calificative, calificative ce spuneau aşa: “eminent”, “îndestulător”, “excelent”. Era un limbaj interesant.

Primele lucrări pe care noi le-am făcut sunt de restaurare a acoperişului, aţi văzut că este într-un stil tradiţional românesc, de şindrilă de lemn, autentic, făcută de nişte meşteri populari, deși puţini mai sunt în zonă. Gândiţi-vă că toată şindrila pe care o vedeţi este făcută de mână şi bătută iarăşi,aşa, cui cu cui.

V-am spus că era o anumită tipologie de şcoală o găsim şi la Sfântu Gheorghe, o găsim şi la Blaj, era de fapt un proiect, aşa cum a fost proiectul cu Sala Sporturilor a lui Adrian Năstase, era un proiect tip.

Radu Ioan Hanga: Hai să completez puţin spusele, să începem cu o perioadă anterioară momentului din care curge povestea domnului Pop. Până la 1867 era Imperiul Habsburgic, iar Transilvania era o provincie dependentă condusă de la Viena, dependentă de imperiu, la 1867 a avut loc divizarea imperiului, federalizarea lui dacă vreţi, şi s-a transformat în Imperiul Austro-Ungar, în care la nivel imperial nu mai erau decât ministerul de externe, ministerul de finanţe şi armata, restul aparţineau celor două entităţi: Transleithania, adică Ungaria, și Cisleithania, adică partea nemţească a imperiului. În partea maghiară, în Transleithania, s-a constituit un stat unitar naţional maghiar şi învăţământul de stat a fost numai în limba maghiară. Acesta este motivul pentru care această şcoală este una confesională, statul maghiar spunea că învăţământul de stat se face în limba statului, naţionalităţile au voie să-şi organizeze pe cont propriu, pe banii proprii, propriile sisteme de învăţământ în limba lor. Este o şcoală confesională legată de biserica din vecinătate, cred eu, de peste drum. Acesta este motivul pentru care preotul locuia aici, era şi casă parohială era şi învăţământ şi venea episcopul, vorba aceea, să verifice calitatea actului de instruire al copiilor.

Peter Pop:  Pământul a fost donat de către comunitate, deci oamenii din Câmpia Turzii au donat o anumită parcelă, iar prin biserică şi cu ajutorul strict a oamenilor din Câmpia Turzii s-a ridicat acest edificiu care o deosebită importanţă pentru educaţie.

Radu Ioan Hanga: Şi, bineînţeles, că tot biserica susţinea cheltuielile de încălzire, de tot ce ţinea de funcţionarea instituţiei.  Bunica mea din partea mamei mele sau chiar predecesori au fost daţi aici la şcoală, da, bunica mea s-a născut pe la 1890, şcoala e de la 1879, şi probabil că în perioada aceea a fost şcolită aici, clasele primare le-a făcut chiar în clădirea aceasta.

Reporter:  Se consideră că, prin această școală confesională, s-a făcut primul pas pentru educaţia românilor din zonă, pentru că până atunci se făcea doar în limba maghiară?

Petre Pop: ”Este, după câte ştim noi, cea mai veche. Cel mai vechi edificiu care există, au existat bineînţeles şi înainte, dar actualmente este cel mai vechi edificiu şcolar din municipiu. Normal că este o chestie importantă. Imaginaţi-vă că zeci de ani a fost lăsată aşa, într-un pustiu al resemnării, în decursul timpului a fost şi grădiniţă, deci a fost o şcoală, pe urmă o grădiniţă şi apoi în 1983 cred, a fost transformată în Dispensar TBC, mai întâi circă sanitară şi pe urmă s-a transformat în Dispensar TBC. Ori un astfel de edificiu clar trebuie redat culturii, trebuie redat patrimoniului, noi o să mergem pe ideea reconstruirii acelei săli de clase cu o sală de expoziţie pentru o colecţie, pentru activităţi desfăşurate cu şcoala pentru că noi am luat modelul, ne-am uitat la Braşov, la Sfântu Gheorghe, la Sibiu, şi ne-am uitat cum funcţionează ele şi ele  funcţionează ca şi un edificiu-muzeu unde lumea vine şi vizitează, dar în acelaşi timp există şi mici ateliere de lucru în care elevii mai mici sunt aduşi în aceste locaţii unde se desfăşoară anumite activităţi şi, bineînţeles, într-un fel este redat şi circuitului şcolar ca o chestie simbolică şi pentru aducere aminte.

Reporter:  Va fi un important simbol al românităţii de aici, din Câmpia Turzii. Vroiam să vă întreb care este proiectul în ansamblu, se renovează tot, se restaurează cum a fost înainte?

Petre Pop:  În decursul timpului a suportat modificări majore, v-am spus, noi ne-am uitat în arhivele statului, există câteva planuri şi o să încercăm să o readucem, pentru că dacă o să intraţi, sunt tot felul de compartimente făcute şi trebuie readusă la forma iniţială cu duşumele de lemn, etc. deci care să redea de fapt  atmosfera acelor vremuri…

Reporter: Cât va dura aceasta ?

Radu Ioan Hanga: Ce vreau să zic, să-l completez pe domnul Pop, indiferent cum au fost vremurile, indiferent cum a fost folosită clădirea, să nu uităm un lucru: că placa aceea de pe fronton, “Prima Şcoală Românească 1879, veniţi fiilor ş.a.m.d.”, a  fost păstrată de-a lungul timpului şi ţinută la vedere, deci a fost o perioadă când s-a pus capac naţionalismelor şi altor treburi de genul acesta dar placa a fost lăsată.

Noi , şi eu insist şi vreau să precizez că aş dori tare mult ca printre alte exponate ce spunem noi, că vrem să facem şi un muzeu al oraşului, am văzut aşa şi la Gherla şi în alte părţi, avem şi noi personalitatea noastră, avem şi noi patrimoniul nostru cultural și eu tare mi-aş dori să vedem aici expoziţia aceea de fluturi a profesorului Crişan, pe care puţină lume o ştie şi chiar mai puţină lume o apreciază la adevărata ei valoare. Este un lucru deosebit şi nu în multe locuri vezi o asemenea colecţie de fluturi, sper să o vedem expusă pentru public cu condiţiile şi regulile de protecţie necesare, între altele, trebuie să stea la întuneric pentru că se depreciază exponatele dar poate să aibă o valoare deosebită, educativă, pentru copii, pentru public ,şi ne face cinste şi nouă că în oraşul nostru există oameni care au şi preocupări, să zic eu, mai înalte.

Petre Pop: În acelaşi timp, bineînţeles, că obiectivul e legat şi de partea financiară. Vreau să vă spun că noi am făcut cerere de finanţare către Consiliul Judeţean, ştiţi că în fiecare an CJ pune la dispoziţie anumite fonduri, fonduri către infrastructură culturală, infrastructură mică, infrastructură mare ş.a.m.d., iar toate lucrările care au fost făcute până acum au fost finanțate şi sperăm în continuare să fie finanţate din fonduri extrabugetare, adică nu chiar de la bugetul local, ci de la bugetul Consiliului Judeţean şi dacă mai găsim şi alţi sponsori, sunt bineveniţi.

Reporter. Revin cu întrebarea precedentă: în cât timp credeţi că va fi finalizată lucrarea?

Petre Pop: Dacă cererea de finanţare pe care noi am depus-o va fi aprobată și sumele necesare vor fi puse la dispoziție, eu zic că în trei luni de zile poate să fie deschisă pentru că lucrările nu sunt chiar aşa de mare amploare, a recompartimenta şi a regândi zona interioară, însă e vorba de bani, depinde de bani, cu cât avem mai repede, cu atât se va termina mai repede.

Radu Ioan Hanga: Dar chiar şi într-o variantă mai pesimistă, domnul Pop a mers pe varianta optimistă, iar eu nu m-aş duce chiar pe aceea, dar anul acesta ar trebui să terminăm, până în toamnă, eventual de zilele Câmpiei Turzii, să zicem ” – Domnule,  asta este în cinstea evenimentului”.

Petre Pop: Eu am zis că mai mult de trei luni de zile nu poate dura lucrările în sine.

Radu Ioan Hanga: Depinde de finanţare şi poate schimbăm şi gardul, sunt mai multe, nu putem rămâne cu gardurile acestea, mă rog, vom vedea noi…

Reporter:  Poate n-ar fi rău să luaţi legătura cu urmaşii primilor dascăli, cu ai preoților de atunci, poate mai găsiţi ceva obiecte din trecut, care să fie redate, până la urmă, patrimoniului local.

Radu Ioan Hanga: Da. Este o idee bună!

Petre Pop:  Încercăm ... Etapa următoare, după ce ai reuşit să refaci infrastructura, să îi dai cât de cât o formă, încerci să vezi circuitul prin care să aducem obiecte colecţii ...

Radu Ioan Hanga: Acum, noi încercăm, înseamnă că nu ne vom contrazice pe parcurs, este Anul Culturii Locale, este un monument cultural, bine zicea domnul Ignat să găsim şi nişte obiecte, nişte mărturii care să depăşească sculele de tors lâna ş.a.m.d. , adică să nu ne oprim la nivelul folcloric, cu nişte obiecte de acum 100 de ani, ci să aducem şi nişte mărturii oarecum de nivel spiritual, să fie puţin mai înaltă chestiunea. Depinde ce găsim, mă rog, întotdeauna găseşti ce? Ce cauţi!