Consilierul local PMP din Câmpia Turzii, Adrian Mischian a avut o intervenție, în ultima ședință a Consiliului local, în care cerea autorității locale să nu folosească nisipul ca material antiderapant. Mischian a vorbit despre modul de întreținere a căilor publice din Câmpia Turzii pe timp de iarna
la punctul “Diverse”, problema fiind considerată de consilierul PMP deosebit de importantă pentru localitate, respectiv tipul materialelor antiderapante utilizate de către societatea responsabilă cu întreținerea căilor publice pe timp de iarnă.
Adrian Mischian a furnizat și prevederile legale, iar primarul Lojigan și-a luat notițe, părând deschis în a adera la opinia, legală, a consilierului PMP. Adrian Mischian: „În România, în unitățile administrativ-teritoriale, utilizarea nisipului ca material antiderapant este restricționată odată cu emiterea Ordinului ANRSC 82/2015. Motivația cu privire la eliminarea nisipului în UAT-uri este redactată în „Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităților” și se referă la deteriorarea carosabilului prin acțiunea abrazivă pe care nisipul o produce, dar și la înfundarea sistemului de canalizare public. Pe lângă motivația expusa anterior, care a condus la decizia ANRSC de a înlătura nisipul ca material antiderapant, exista un alt motiv important. Acest argument suplimentar se referă la consecințele folosirii nisipului asupra aspectului carosabilului după topirea zăpezii. Din punct de vedere estetic, nisipul conferă senzația unui carosabil neîngrijit, iar acest fapt reprezintă o bila neagră adusa calității drumurilor. Menționez că, la inițiativa dlui senator PMP - Vasile Cristian Lungu , Partidul Mișcarea Populara desfășoară o campanie la nivel național, de stopare a folosirii nisipului în România, ca material de deszăpezire”, susține consilierul local PMP Adrian Mischian.
La rândul său, primarul Dorin Lojigan a dat asigurări că „în această iarnă, în mod cert, Câmpia Turzii nu va rămâne deszăpezită” (sic!) Exprimarea nefericită a trecut însă neobservată, desigur, edilul din Câmpia Turzii dorind să promită exact opusul. Lojigan a precizat, „pentru presă”, cum îi place să se exprime, că SC Domeniul Public Câmpia Turzii este încă de la începutul acestui an, singura societate din județul Cluj care are autorizație emisă de ANRSC pentru activități de deszăpezire a drumurilor publice.
„Deci în momentul care, dacă la noapte vine, există echipă de intervenție pregătită, care să intervină pe drumul public și nu se va întâmpla, așa cum nu s-a întâmplat nici anul trecut, să rămânem, cumva, înzăpeziți”, ne-a informat primarul despre cum nu vom rămâne, așa că ne-am mai liniștit.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.