22
Vi, Noi
4 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Când ai diabet este foarte important să înveți să îți controlezi cantitatea de zahăr în sânge, deoarece menținerea nivelului acestuia la o limită cât mai aproape de normal reprezintă cea mai bună modalitate de a rămâne sănătos. Întrucât diabetul este o stare cronică, asumarea responsabilității implică multe alegeri, inclusiv ce mănânci, cât de des faci exerciții fizice și câtă importanță acorzi testării glicemiei. Acest aspect este vital, având învedere faptul că, pentru o monitorizare optimă a tratamentului în diabet, ghidurile internaționale recomandă ca pacienții să îşi măsoare nivelurile glicemiei de 7 ori pe zi, înainte şi după masă.

În acest sens, Primăria Municipiului Câmpia Turzii, prin Serviciul Public Local de Asistență Socială a semnat un protocol de colaborare cu Fundația Speranța Diabeticilor din Turda, în vederea efectuării de testări și campanii de prevenție în domeniul diabetului.

Fundaţia "Speranţa Diabeticilor" a luat fiinţă în anul 1999, membru fondator al fundaţiei fiind doamna Maria Angela Mesaroş. Întreaga activitate a fundaţiei se bazează pe munca de voluntariat a persoanelor diagnosticate cu diabet și implicit a specialiştilor din domeniul medical și social. Fundaţia asigură prin echipa pluridisciplinară de care dispune servicii pentru un număr de aproximativ 5000 de persoane diagnosticate cu diabet sau alte boli cronice din Câmpia Turzii, Turda şi localităţile limitrofe. 

Obiectul protocolului de colaborare încheiat recent între cele două instituții, îl constituie oferirea testărilor parametrilor funcționali în scopul monitorizării și/sau identificării persoanelor diagnosticate cu diabet, precum și alte activități specifice de prevenire.

Serviciile de care beneficiază cetățenii municipiului, sunt următoarele:

- testări ale parametrilor funcționali specifice persoanelor diagnosticate cu diabet la Centrul de Zi pentru Adulți și în Cartierele limitrofe – Insulă, Lut, Șarât, Sâncrai – în perioada caldă a anului 2018;

- consilierea persoanelor diagnosticate cu diabet;

- campanii de educație pentru o viață sănătoasă în colaborare cu medici specialiști în domeniu;

Până în prezent, 120 de persoane au beneficiat de testare gratuită a glicemiei  din partea personalului medical autorizat cin cadrul Fundației, precum și de sfaturi în ceea ce privește importanța automonitorizării și a unui stil de viață adecvat pentru persoanele cu diabet. Acestea au fost realizate în cadrul Centrului de Zi pentru Adulți, urmând ca  pe parcursului anului 2018  să fie amplasate corturi și în restul Cartierelor din municipiu, unde cei interesați vor putea fi testați în vederea depistării acestei boli.

Convenția de colaborare pe care Primăria Municipiului Câmpia Turzii a încheiat-o se va desfășura în perioada octombrie 2017–octombrie 2018 și reprezintă un nou demers al administrației locale din Câmpia Turzii în vederea asigurării bunăstării medicale a cetățenilor săi.

„Scopul acestui protocol este de a oferi testări gratuite populației și de a informa publicul despre importanța deosebită a automonitorizării nivelurilor glicemiei şi a unui stil de viață adecvat unei persoane cu diabet. Întrucât această afecţiune este o problemă majoră de sănătate publică este foarte important să conștientizăm metoda de prevenție a diabetului și să cunoaştem factorii de risc care determină apariţia bolii”, a declarat primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății se estimează că, la nivel global, aproximativ 246 milioane de persoane au diabet, aceasta fiind a patra cauză de deces în țările dezvoltate. La fiecare 8 secunde, o persoană moare din cauza diabetului şi a complicațiilor acestuia, boala afectând din ce în ce mai mult toate categoriile de vârstă.

 

 

Direcția Relații cu Comunitatea

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh