Consiliul Județean Cluj a publicat miercuri, 16 septembrie a.c., în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul privind licitarea lucrărilor de execuție a obiectivului de investiții „Parc Industrial Tetarom 5 – infrastructură de acces”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: “E un nou pas înainte în realizarea acestui parc industrial ce va genera beneficii enorme pentru întreaga zonă, inclusiv numeroase locuri de muncă bine plătite pentru locuitorii din Câmpia Turzii, Turda și din comunele limitrofe“.
În contextul edificării celui de-al cincilea parc industrial Tetarom al Clujului în zona Luna-Câmpia Turzii, în baza acordului încheiat cu Primăriile Câmpia Turzii și Luna, Consiliul Județean a asumat realizarea infrastructurii de acces capabile să asigure funcționarea în parametrii optimi a activității parcului în suprafață de 115 ha. Având în vedere amploarea investiției, vor fi realizate conexiuni la cele mai importante două artere rutiere care străbat zona, respectiv Drumul Național DN 15 și Autostrada A3 - Brașov–Târgu-Mureș–Cluj–Oradea. Astfel, pe lângă calea de acces în lungime de 1,92 km care asigură legătura DN 15 la A3, vor mai fi construite un sens giratoriu la intersecția cu DN15, un acces simplu la A3 și, în ultimă fază, un pod peste râul Arieș în lungime de 151 m, cu o lățime de 13 m.
Valoarea totală estimată a acestui contact de lucrări este de 34.021.959,8 lei fără TVA, Consiliul Județean Cluj aprobând deja în luna iunie a.c. finanțarea multianuală din fondurile proprii ale instituției.
Conform anunțului publicat în SEAP, lucrările de execuție vor dura maximum 16 luni de la data emiterii ordinului de începere, interval care va include și perioada de timp friguros.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 19 octombrie 2020, ora 15:00, iar criteriul de atribuire al contractului este cel mai bun raport calitate-preț.
Biroul de presă
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.