Autoritățile naționale CONFIRMĂ managementul performant al Spitalului
din Câmpia Turzii
Suntem încântați de faptul că Spitalul Municipal „Dr. Cornel IGNA” a
fost acreditat în categoria a II-a. Decizia a fost reglementată prin
Ordinul ANMCS nr.215/04.07.2024.
Această acreditare este un salt spectaculos de calitate și management,
față de încadrarea precedentă (categoria a V-a). De asemenea
demonstrează, încă odată, că domnul Adrian Iosif ANTAL este un manager
extraordinar, iar echipa de conducere a Spitalului depune toate
eforturile în vederea dezvoltării constante a serviciilor medicale
livrate.
Niciodată, în cei 13 ani de când se acreditează spitalele din România,
unitatea medicală din Câmpia Turzii nu a urcat mai sus de categoria a
IV-a de acreditare. Acum, prin decizia luată de Autoritatea Națională de
Management al Calității în Sănătate, Spitalul Municipal „Dr. Cornel
IGNA” intră, pentru prima dată în istoria sa, în TOP 10 unități medicale
din județul Cluj.
Această reușită medical-managerială se datorează politicilor axate
strict pe investiții și dezvoltare, implementate de conducerea
spitalului. Practic, pentru a oferi pacienților noștri condițiile cele
mai bune, îngrijirea de care au nevoie, calitatea serviciilor și, în
special, siguranța, s-au pus în valoare toate resursele spitalului.
La Spitalul Municipal „Dr. Cornel IGNA” pacienții se tratează cu grijă,
implicare și devotament, iar decizia ANMCS demonstrează acest lucru!
Direcția Relații cu Comunitatea
Salt spectaculos pentru Spitalul din Câmpia Turzii, este catalogat de categoria a II-a! Până acum era de categoria a... V-a
Tools
Typography
- Smaller Small Medium Big Bigger
- Default Helvetica Segoe Georgia Times
- Reading Mode
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.