Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, va participa, mâine, 29 aprilie 2010, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, la convocarea trimestrială profesională a poliţiştilor de proximitate.
În cadrul acestei întâlniri, specialişti din cadrul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj vor instrui poliţiştii participanţi cu privire la măsurile legale ce trebuie luate în cazul în care sunt identificaţi cetăţeni români care nu posedă acte de identitate, au actele de identitate cu termenul de valabilitate expirat sau urmează să expire în următoarele 180 de zile, a celor aflaţi în alte situaţii care impun eliberarea unui nou act de identitate, precum şi a tinerilor care au împlinit vârsta de 14 ani.
Astfel, urmează a avea loc o dezbatere a activităţii de coordonare, îndrumare şi urmărire a modului de aplicare, a reglementărilor legale în domeniul evidenţei persoanelor, precum şi stabilirea unor acţiuni de deplasare pe raza judeţului Cluj cu staţia mobilă, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor netransportabili sau internaţi în instituţii de ocrotire socială, sau care locuiesc la distanţe mari de sediile Serviciilor Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor.
„Având în vedere faptul că deţinerea unor acte de identitate valabile reprezintă o condiţie esenţială şi obligatorie pentru ca cetăţenii să poată avea acces la serviciile medicale, de asistenţă şi protecţie socială, educaţie, obţinerea unui loc de muncă etc. considerăm ca fiind extrem de importantă intensificarea demersurilor întreprinse în acest sens de către toate instituţiile implicate, la nivelul întregului judeţ" a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica.