Conducerea instituției teatrale ne anunță că sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 19, va avea loc premiera piesei ”Niciodată nu am fost la Bagdad” de Abel Neves. Înaintea evenimentului, managerul Teatrului „Aureliu Manea” Turda, Cătălin Grigoraș, a organizat o întâlnire cu presa a câtorva dintre cei implicați în proiectul de spectacol. Principalii. Au fost prezenți, alături de managerul instituției, regizorul Teofil Pașca, proaspăt absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, actrița Alexandra Dușa și actorul Valentin Oncu. Așa cum dezvăluia Cătălin Grigoraș, în baza unui parteneriat între amintita instituție de învățământ superior și Teatrul „Aureliu Manea” Turda, un absolvent al secției de regie de acolo va propune un spectacol pe care să îl regizeze pe scena TAMT. „Sunt și eu tânăr și știu că noua generație are nevoie de susținere. Este un spectacol, cred eu, care vorbește sincer despre om , despre o relație... Vreau să le urez mult succes și vă așteptăm alături de ei să îi susțineți”, a spus managerul TAMT.
„Am mari emoții, e primul meu proiect. Piesa începe în baza din Irak iar personajul principal tocmai află că iubita lui este bolnavă. E un spectacol care a pornit de la experiențe mai mult sau mai puțin comune și personale. E o dramă cu accente comice, un spectacol căruia încercăm să-i dăm acea sinceritate, greu de acceptat, uneori”, arată regizorul piesei de teatru, Teofil Pașca.
„E un spectacol despre viață și cred că, după ce o să vedeți acest spectacol o să vă gândiți de două ori înainte de a acționa în viața reală. Indiferent dacă e vorba de viața de cuplu sau..., mă refer la interacțiunea dintre noi, ca oameni. Cred că e necesar, din când în când, să ne facem o radiografie, să vedem ce am greșit și ce putem repara”, a descris Alexandra Dușa, foarte pe scurt, mesajul spectacolului care va avea premiera în această seară.
Actorul din rolul principal, Valentin Oncu, pe care l-am remarcat cu prestații pozitive și în rolurile din stagiunile trecute, a preferat să vorbească despre relația trupei de la Turda cu spectatorii: „Avem nevoie ca oamenii din Turda să vină la spectacole și să fie alături de noi, pentru că suntem o echipă tânără și avem nevoie de un public. Noi încercăm să ne formăm aici ca o echipă, ca un nucleu, tot spunem că vrem să fim o forță, doar că nu vom putea reuși asta niciodată fără sprijinul publicului, după care tânjim. La Turda se muncește, se creează, s-a investit multă muncă și este păcat ca spectacolele să moară după o reprezentație sau două. Așteptăm publicul turdean care știm că este dornic de teatru și a fost cândva prezent cu sutele în interiorul acestor ziduri, să vină din nou înspre noi, noi îi așteptăm cu brațele deschise și vrem să le dăm tot ce avem noi mai frumos”, a transmis Valentin Oncu, cu o maximă acuratețe și sinceritate, apelul tinerei echipe de la Teatrul „Aureliu Manea” Turda către iubitorii de teatru din zonă. Oncu a mai mărturisit că actorii de la TAMT sunt dispuși să joace chiar și două reprezentații pe zi, dacă există cerere din partea publicului.
Managerul Cătălin Grigoraș, a precizat că piesa ”Niciodată nu am fost la Bagdad” va fi propusă pentru participarea la Festivalul Internațional al Tinerilor Regizori „Theater Networking Talents 2017”, a cărui primă ediție se va desfăşura în perioada 28 iunie – 1 iulie, la Craiova.
Le dorim mult succes în această seară regizorului Teofil Pașca și actorilor Alexandra Dușa și Valentin Oncu, doi tineri care au dovedit și cu alte prilejuri că, pe scena teatrului din orașul lui Ioan Rațiu, talentul lor nu se discută, ci se afirmă.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.