Pictorul și graficianul turdean Gavril Nechifor, întors de la o expoziție personală găzduită de Muzeul Național Brukenthal din Sibiu: ”Fiecare expoziţie este importantă pentru că intri într-o confruntare cu ”Măria sa” publicul

În Turda, toată lumea îl cunoaște pe pictorul Gavril Nechifor, artistul care seamănă deopotrivă cu Ernest Hemingway și cu părintele Cleopa, dar aflat la egală depărtare de cei doi în ceea ce privește stilul de viață și relația cu divinitatea. Ei bine, ultima ispravă a artistului turdean pe poarta căruia găsești un steag cu ”Salvați Roșia Montană” a fost invitația primită de a-și duce mesajul artistic într-o expoziție-eveniment la Palatul Brukenthal din Sibiu. Stilul său în grafică și pictură, apreciat de câteva decenii încoace, este, întrucâtva, proiecția felului său de a fi.

Cum altfel se explică gestul său de a se înscrie la  Universitatea de Artă și Design pentru a-i arăta fiicei sale, ajunsă la vârsta examenului de admitere la facultate că un astfel de concurs nu e ”mare brânză”.  Pentru că asta este Gavril Nechifor, un rebel, un om liber, în artă, dar un disciplinat tată de familie. Vă dați seama ce au gândit profesorii de la artă când Nechifor le-a prezentat lucrările de examen. De aceea și nu numai, dar mai ales  pentru că Gavril Nechifor este unul dintre exponenții principali ai picturii turdene, am considerat că este nevoie să prezentăm cititorilor noștri câteva adevăruri din interiorul personalității acestuia, ca un omagiu, însă, pentru întreaga sa operă, întinsă pe patru decenii. Am fost primiți în orile răcoroase ale dimineții și conduși în frumoasa grădină a familiei, unde se vede clar mâna doamnei Nechifor, așa cum a recunoscut artistul. Tot dânsa ne-a servit cu o cafea, în timp ce noi am purtat un dialog relaxat și deschis, trecând prin mai multe subiecte după ce am început, paradoxal, cu ultimul: Expoziţia "Retrospectivă Gavril Nechifor şi  picto-grafica realităţii", Cabinetul de Cartografie al Palatului "Brukenthal".

Reporter: Cum ați ajuns să expuneți la Muzeul Național Brukenthal?

Gavril Nechifor: Am făcut expoziția cu Roşia Montană (N. A. Expoziţia de pictură şi grafică "Gânduri", 26 iulie 2013, Galeria de Artă a municipiului Turda), am zis atunci că mă opresc  şi fac o pauză la a XX-a personală. Apoi, venind într-o seară am văzut Luduşul de pe Dealul Salcâmului şi m-au cuprins nostalgiile pentru că eu sunt absolvent de liceu la Luduş şi atunci, nefiind organizate întâlniri, cum se practică, la 10 ani, la 20 de ani de la finele liceului, în martie am organizat a XXI-a expoziţie personală, după ce am spus că mă opresc la XX-a şi fac o pauză. La această a XXI-a expoziţie personală, cu o temă florală, am reuşit să-mi adun colegii de liceu iar apoi a venit proiectul cu Brukenthalul, care era o discuţie, cândva prin noiembrie, anul trecut. Eu am crezut că a fost o discuţie şi s-a oprit acolo, ori nu, proiectul a continuat şi am fost invitat să duc lucrările. Vrând să globalizez cumva activitatea de până acum am solicitat acea sală, fiind mare şi de înaltă ţinută, și, paradoxal, s-a aprobat iar lucrurile au intrat în acest făgaş, de a expune la Brukenthal, expoziţie care este a XXII-a şi de mare amploare.

R.: Câte tablouri aţi expus acolo și din ce categorii?

G.N.:  Practic, e un ciclu al vieţii, sunt lucrări din diferite perioade, din diferite etape ale creaţiei mele.

R.:  Autorul ce spune, se observă diferenţa între cele de început şi cele de acum ca maturitate ?

G.N.:  Nu, nu e o mare diferenţă pentru că lucrările sunt ... Sigur că am dus lucrări care au trecut de faza de mapă şi atunci diferenţa nu e între ele ca şi manieră de lucru, diferenţa între ele intervine ca şi subiect. Există temă marină, tema Roşiei Montane, temă florală, portret, compoziţie, o diversitate ca şi tematică.

R.: Iar în ceea ce priveşte materialele folosite ?

G.N.:  De toate, cărbune, condei, pensulă, pastel, acuarelă, ulei, acril.

R.:  Care este stilul dumneavoastră preferat? Mă refer dintre acuarelă, grafică, pictură.

G.N.:   Nu, nu am, pot aborda cu aceeaşi seriozitate şi cu acelaşi temei la un moment dat orice gen de lucrare. Sigur că în faţa fiecărei suprafeţe albe ai emoţia unui examen pe care trebuie să-l duci şi atunci asta am făcut, dar aşa, să-mi aleg predilect ”astăzi lucrez cu cărbune, mâine cu nu știu ce”, nu. Ca şi comoditate, dacă ies în teren – şi sunt 95% din lucrări lucrate în teren sau după model de lucru, deci nicidecum după fotografie sau altă modalitate – atunci sigur că prefer să fiu mai lejer ieşind în peisaj, atunci nu o să duc, ştiu eu, o valiză de culori sau aşa, ci doar o cutie de pasteluri un cărbune, două trei tuburi de acuarelă lucru care îmi conferă o lejeritate şi la transport şi nu am atâta grijă. Într-un atelier, vezi că e plin de pensule, de suprafeţe, de hârtii… ca într-un atelier.

R.: Știu că sunteți un vechi și pasionat vânător. În peregrinările cu pușca în mână ajungeți, probabil, prin tot felul de locuri puțin umblate, sălbatice, și , tocmai de aceea, foarte frumoase. Se întâmplă să vedeţi la vânătoare vreun peisaj şi apoi să vă întoarceţi cu şevaletul ?

G.N.: Da, da, da, sigur că da! Mai greu e iarna, dar chiar şi iarna, cu un cărbune şi un bloc de desen poţi, la un moment dat, să faci minuni, mai ales că iarna îţi conferă o lejeritate în a lucra, practic, contrastul de alb-negru şi intermediarele griuri… nu trebuie să faci altceva decât să le citeşti, natura se ocupă de restul.

R.: La Turda  când plănuiţi să mai expuneţi?

G.N.:  La Turda am avut anul trecut o expoziţie care a fost undeva la 30 de lucrări, 28 – 30 de lucrări, pe care, cu adaos de lucrări, am mutat-o la Cluj, în trei luni la Galeria Diverta, şi care a avut un mare ecou. Oricum, cel puţin anul acesta mă voi limita la activitatea Societăţii Culturale Filarmonia din Turda şi voi expune cu ai mei colegi în expoziţiile de grup. Ca şi personală, anul acesta, cred că efortul a fost suficient, e vorba de două expoziţii personale, dar cu amploarea aceasta de retrospectivă. La un moment dat şi să numeri până la 84 sau 86 sau câte lucrări sunt acolo nu-i uşor, după aceea este transportul, aşa că, cel puţin deocamdată, o să opresc expoziţiile personale pe Turda, cel puţin anul acesta.

R.: Pentru dumneavoastră care a fost cea mai importantă expoziţie ?

G.N.: Fiecare expoziţie este importantă pentru că intri într-o confruntare cu ”Măria sa” publicul.

R.:  Mai mult sau mai puțin avizat…

G.N.: Acum, asta este ... Mă gândesc că micuțul care vine cu mămica si este în clasa a II-a nu-i foarte avizat, dar face un pas în galerie şi nu poţi să nu-l respecţi şi pe cel care e avizat şi pe cel care e mai puţin avizat. Din punct de vedere al profesionalismului, fiecare trebuie respectat, ca să ai satisfacţia muncii şi a datoriei făcute, primite cumva, nu se poate altcumva, dar nu pot să expun acum pentru ... nu ştiu cum ar suna, avizaţi, neavizaţi.

Publicul diferă, sigur că are cumva altă şlefuire, dar, din punct de vedere personal, nu pot să fac rabat, indiferent că este muzeul clujean, indiferent că e muzeul sibian, indiferent că e Muzeul de Artă din Cluj, Braşov sau unde am mai avut expoziţii, nu pot să-mi permit şi, dacă în asentimentul meu ar fi mai mulţi, eu cred că ar fi mai bine.
R.: Sunteţi printre cei mai vechi artişti, să zic aşa, pictori, din zonă, probabil după domnul profesor Valer Suciu și doamna Violeta Nicula, care sunt mai în vârstă. V-aş ruga să comentaţi această scindare a artiştilor la Turda în două tabere, cum o vede Gavril Nechifor, pe care îl ştiu foarte detaşat de astfel de conflicte?

G.N.:  Eu sigur că sunt detaşat, eu nu-i înţeleg, am şi o replică, dar care la un moment dat poate părea ieftină: e atât aer pe acest pământ, de ce să nu se bucure şi unii şi alţii? Conflictele acestea nu-şi au rolul şi nu-şi au rostul. O dată că pierd ei, ca şi plasticieni, într-o confruntare să zic, aşa, amiabilă, între plasticieni, sculptori, graficieni, artişti, fotografi, dar pierde publicul. Lucrurile se pare că s-au mai atenuat,adică din punctul meu de vedere nu au fost niciodată, eu nu am avut niciodată, nici într-o parte nici în cealaltă vorbe de ”scădere” dar, dacă ele au existat, acum văd că ele se aplanează. Am lucrat mai mult pregătind, m-a frământat mult şi tema Roşiei Montane, am rămas mai mult în munca mea, nu am mai prins, ştiu eu, dacă au fost alte discuţii sau ... dar bănuiesc că s-au atenuat cumva, cred că s-au săturat şi ei. Galeria nu s-a împărţit, s-a împărţit perioada în care pot expune Atelier 7+ sau Societatea Culturală Filarmonia Turda.

R.: Dumneavoastră aţi fost de la început un talent remarcat de multă lume însă, abia la maturitate, târziu, v-aţi dus să vă desăvârşiţi studiile în acest domeniu pe care îl iubiţi atât de mult. Ce v-a făcut să faceţi acest lucru la 50 de ani, nu ca alţii la 20?

G.N.: Sincer? Am doi copii, doi copii cu care s-ar mândri orice om de pe planeta asta. Bogdan, care e actor şi care în aceste zile va fi la Cluj, în filmul de lung metraj ”Poarta Albă”, în rolul părintelui Arsenie Boca şi Ioana, care era foarte bună la liceu la toate materiile şi atunci, cumva, trebuia să se hotărască să o ia pe o cărare şi îşi alesese mai multe domenii şi atunci m-am dus şi am susţinut eu o probă la arte ca să-i dau exemplu ,că acum şi într-o clipă te poţi hotărî, dar trebuie să faci ceea ce simţi tu. După aceea, soţia a zis ”acum, dacă ai dat exemplu cu mersul tău la institut şi sigur că ţie nu ţi-a fost greu, poate că ei îi este mai greu, dar acum du-te şi continuă” şi aşa s-au petrecut lucrurile, dar asta nu a schimbat absolut nimic în mine ca şi mentalitate, ca şi verticalitate, ca şi om.

R.: Ce au spus profesorii când au văzut lucrarea dumneavoastră de examen?

G.N.: Nu ştiu, au pus o notă maximă. Sigur că în decursul institutului ne cunoşteam şi mofturile şi maniera de lucru şi nervii şi ne ştiam, nu numai din institut chiar şi înainte, din expoziţii, din galerii. Sigur că expunând la Muzeul de Artă din Cluj cei avizaţi,dascăli, studenţi, elevi de liceu de artă, cei interesaţi, s-au dus şi au văzut expozițiile, ca și pe cele de la galerii, Galeria Baba Novac, Galeriile Tribuna, Galeriile de pe 6 martie care, parte din ele s-au ”topit”, s-au retrocedat. E ceva urât rău, adică plasticienii nu au un spaţiu al lor unde să expună, că de fapt plasticianul, sculptorul, artistul fotograf, ceramistul, el nu expune atât de mult pentru el ci pentru public. Publicul e primul beneficiar al creaţiei, al actului creativ. Necazul e că s-au redus din spaţiile expoziţionale.

R.: La Turda se va construi unul, am înţeles, la fosta judecătorie. Este un plan ambiţios al municipalității, cu o zonă foarte luminoasă, pe centrul clădirii, sub un geam de sticlă, care va fi tot timpul un spaţiu expoziţional.

G.N.: Ar fi extraordinar de bine. S-ar bucura Turda, s-ar bucura turistul care vine în Turda. Până la urmă Salina este extraordinară, monument, dar te duci şi stai două ore, trei ore, cinci ore, ori după aceea unde mă duc, mă duc la patiserie şi unde mă mai duc? Mai e Palatul Princiar unde avem ce vedea, mai sunt ruinele cetăţii romane dar asta ar fi o alternativă, turistul ar putea să intre, eu stând aici în galeria asta a municipiului am avut plăcuta surpriză să văd că sunt consumatori de artă care vin din alte părţi, ei sunt turişti cazaţi aici şi după masa, seara, aşa, într-o plimbare, intră în galeria de artă.

R.:  Ar trebui mai multă popularizare.

G.N.:  Acum popularizarea o faceţi şi voi şi se face popularizare, în primul rând, prin calitatea lucrărilor.

R.: Vreau să vă pun o ultimă întrebare. Acum că aţi ridicat ştacheta, zic eu, prin această expoziţie foarte amplă la Brukenthal, ce planuri de viitor aveţi? La ce lucraţi? Ce vă doriţi, din punct de vedere al creației artistice? Aţi făcut Roşia Montană, acel ciclu de lucrări, ca protest, dar mă gândesc că mai plănuiţi ceva…

G.N.:  Am două, nu ştiu , e bănuială pentru că ieri s-a întâmplat. Asta e clar nu mai pot lua bilet de voie de la ieri, pentru că a trecut, mâine numai bănuiesc că se va întâmpla ceva, că nu ştiu dacă apuc. Astăzi în priză directă, aşa, cumva, gândit pentru mâine, dar bănuială numai, sunt două provocări la două tabere de creaţie, una în zona Bistriţa, nu ştiu exact locaţia încă şi una la Roşia Montană la care m-aş duce cu mare drag, dar astea sunt la faza de proiect. Deocamdată astea sunt şi ceea ce îmi rămâne, ştiu eu, truda de zi cu zi...

R.:  Nu-mi rămâne decât să vă mulţumesc că ne-aţi primit și ați răspuns, cu amabilitatea întrebărilor noastre. Vă doresc spor la muncă întru o cât mai rodnică zbatere creativă.

G.N.:  Eu vă mulţumesc că m-aţi solicitat şi îmi pare bine, interesul dumneavoastră m-a gâdilit puţin, sufleteşte vorbind. Căutaţi subiecte, sigur că sunt şi astea mondene sau, ştiu eu, accidente sau ce matrapazlâcuri fac unii sau alţii dar, pentru o primă pagină cred că ar trebui  să fie o lansare de carte, o expoziţie de artă, o manifestare culturală, ceva care să îi înveţe nu, ştiu eu, accidentatul căzut pe caldarâm pe prima pagină.