Sfatul meu pentru luna martie, adresat domnilor din Turda, este să-și invite soția la teatru. În programul de spectacole al primei luni din primăvara lui 2014 este inclusă piesa "Prah" de Spiró György, în regia artistică a lui Daniel Vulcu, cu o scenografie semnată de Oana Cernea, muzica Dorin Griguţă.
O piesă studio, plină de viață, mai ales datorită stilului debordant al celor doi actori care fac din spectacolul studio o manifestare intimă în care publicul este, practic, invitat la propriu în bucătăria cuplului format din Narcisa Pintea și Cătălin Herlo. Am avut privilegiul să fiu prezent la premiera piesei, să simt mirosul de gulaș de cartofi gătit de gospodina întruchipată de actrița Narcisa Pintea, în timp ce, odată cu venirea soțului (Cătălin Herlo) de la serviciu, mai devreme ca de obicei, începe o dezbatere în familie, cuplul profitând de absența copiilor, cu un subiect universal. Un subiect la care fiecare dintre noi ne-am gândit cel puțin o dată în viață, momentul în care unul dintre soți aduce acasă biletul de loto câștigător.
Jocul celor doi actori, plin de dinamism și ilustrând perfect bucuria câștigului ușor (Cătălin Herlo) și ezitarea, îndoiala femeii (Narcisa Pintea)care a ”ținut” casa și familia multă vreme, în fața schimbării radicale a vieții ca urmare a ”norocului?” care a dat peste ei. Când cele două stări evocate de cei doi parteneri se ciocnesc, apar lacrimi de bucurie și tristețe, râs în hohote amestecat cu o ceartă teribilă care merge până la separarea cuplului, toate reproduse de talentul celor doi actori, dar și de munca întregii echipe, pentru că, spre exemplu, pe alocuri se vede efortul imens făcut de Narcisa Pintea pentru a se transpune cu totul în rolul femeii simple, cu un orizont limitat, care pare că a renunțat la orice bucurie a vieții în afara traiului liniștit, din casa moștenită de la părinții săi. Una peste alta, cei doi reușesc atât de bine să umple scena și timpul piesei cu o prestație profesionistă ( ce altceva să aștepți de la doi actori cu mare experiență scenică)încât parcă distribuția este mult mai largă.
Trebuie să ne oprim puțin și asupra decorului piesei, alcătuit perfect încât să ilustreze simplitatea familiei, pentru care parcă timpul s-a oprit în urmă cu decenii, mobila veche, cuverturile demodate, totul pare să spună că în prezent, toți banii familiei merg pe mâncare și pentru școala celor doi copii, ale căror postere lipite deasupra patului par să fie singurele produse ale timpului prezent. Aparate radio cu galenă, chiuveta de fontă, perdeaua, păturile, până și cutia de cafea ”Prah”, ”primită de la tăticu’, la întoarcerea din Iugoslavia”, cum ține să precizeze femeia, toate sunt vechi. Poate că televizorul color este și el o achiziție mai recentă. Ah, să nu uit, nu lipsește peștișorul de sticlă de pe televizor.
”Prah”, jucată într-un cadru intim, în stil studio, pe scena sălii de spectacole a Teatrului Municipal Turda, este un spectacol care mie și celor care m-au însoțit, ne-a mers la suflet. Am apreciat, cum spuneam, faptul că am simțit mirosul de ceapă prăjită, baza marii majorități a mâncărurilor românești, ungurești, etc. (est europene), că am auzit sfârâitul cepei în ulei, am auzit cartofii fierbând pe reșoul electric din bucătăria Narcisei și am apreciat momentele hazlii, de umor spontan, cum ar fi momentul în care Narcisa spune că nu vrea să o cheme doamna de” von Cutare”.
Așadar, vă recomand cu căldură să mergeți să vedeți acest spectacol, programat pentru 3 martie 2014, de la ora 18.00, 24 martie 2014, de la ora 18.00 și 31 martie 2014, orele 19.00, în format studio la Sala Mare de spectacole. Biletele se pot cumpăra de la Agenția de bilete a instituţiei, program zilnic 9.00-16.00 sau cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, la Teatrul Municipal Turda.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.