Pictorul și profesorul de arte plastice, Alin Bîlcu, a fost invitatul unei seri de destăinuiri și discuții libere, pe baza activității sale. Momentul când Alin Bîlcu a lăsat să cadă multe văluri existente asupra vieții sale de creator, profesor și turdean, s-a consumat la cafeneaua culturală „La Papion”, de la parterul Casei Rațiu, miercuri, 14 noiembrie, de la ora 18.30.
Invitați au fost prieteni și apropiați ai artistului, oameni de artă sau pur și simplu, iubitori de cultură din Turda. Artistul a răspuns cu modestia și dezinvoltura care îl caracterizează, fără să ocolească vreo întrebare pusă de amfitrioana întâlnirii, Ladanyi Emese, cea care a inițiat, de fapt, un ciclu de întâlniri cu artiștii plastici turdeni, cu poeți, scriitori ori actori. Întâlnirea cu pictorul Alin Bîlcu face parte din seria de discuții libere cu srtiști, intitulată ”Artă la Papion”. ”Nu prea am secrete”, a mărturisit Bîlcu, ”nu sunt genul care să păstrez numai pentru mine anumite chestiuni, nici măcar unele descoperiri din domeniul meu principal de activitate, le împărtășesc mai ales elevilor mei, prin discuțiile de la catedră, în timpul orelor de educație plastică, le spun multe chestiuni legate de tehnică pe care le descopăr și mi se par interesante și valoroase. Cred că, un pic, sunt și un fel de ”gură spartă”, nu prea am laturi ascunse”, s-a relevat pictorul în fața celor prezenți.
Dana Deac a amintit că Bîlcu este, probabil, singurul artist plastic din Turda, ale cărui lucrări au fost tipărite într-o anumită perioadă pe cutiile de chibrituri ale firmei Match Point. La un moment dat, mărturisește artistul, a tipărit vreo patru lucrări pe cutii de chibrituri extraplate, pe care le dăruia cunoscuților sau celor cu care intra în contact în viața profesională, în loc de cărți de vizită.
Alin Bîlcu a povestit cum a prins rădăcini în inima sa și o altă pasiune, în afara artei, cea de crescător de păsări, în general exotice. ”Am cunoscut un domn foarte interesant, din Mihai Viteazu, Radu Petrache se numește, care era foarte împătimit de creșterea unor păsări exotice și acolo am văzut o lume fantastică. Avea o colecție colosală de papagali. Niște piese extraordinare, ca niște opere de artă, de aceea le spun piese, fascinante. Acolo e o altă lume. Am fost copleșit de ce am văzut acolo și am început și eu, să încerc să cresc astfel de păsări, dar aceasta ar trebui să fie subiectul altei discuții”, a povestit Bîlcu.
Ca orice artist care nu își câștigă pâinea de zi cu zi din vânzarea lucrărilor ieșite din mâinile sale, Bîlcu se plânge de lipsa timpului. Descriind programul său zilnic, început cu alergarea între școlile unde predă artele plastice și terminat cu relaxarea pe terenul de tenis al bazei Santeiu din Parcul Mare, ajungi să te întrebi dacă mai are timp pentru pictură.
În final, Alin Bîlcu, prietenii și admiratorii săi au petrecut câteva ore în mod plăcut, într-un spațiu intim, curat și cu oameni primitori. Cafeneaua culturală ”La Papion” situată în Piaţa 1 Decembrie 1918, la numărul 1, va continua seria întâlnirilor culturale, Ladanyi Emese inițiind nu numai ciclul „Artă la Papion” ci și ”Teatru la Papion”, în cadrul căruia sunt programate proiecții ale unor piese mai vechi jucate pe scena Teatrului Municipal Turda.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.