Finis coronat opus iar rama o vinde

Un subiect important pe care l-am dezbătut cu mulţi iubitori de artă este cel legat de ramele montate lucrărilor expuse.

De cele mai multe ori, un tablou fără ramă este, o operă nefinalizată, ca și când artistul ar mai fi avut

ceva de spus dar nu a făcut-o. Uneori chiar pictorul dorește să lase privitorului o libertate suficientă în admirarea lucrării sale și, de aceea nu înrămează tabloul ori îi montează un cadru discret, fără personalitate ori insesizabil. Alteori rama este atât de veche încât vorbește de la sine despre un tablou, ori despre personalitatea creatorului său.

Nu de puține ori, consumatorii de artă sunt atrași de rama tabloului sau tocmai de simbioza dintre cele două, care fac opera să fie completă. Tocmai de aceea, jurnalistul fiind un specialist în toate și un profan în tot ceea ce mai rămâne, am hotărât să apelăm la părerea specialistului, iar această poziție să fie, treacă de la noi, prima opinie și nu cea de a doua la care apelăm când nu suntem siguri. Aflat nu la prima colaborare cu noi, pictorul și profesorul de educație plastic Alin Bîlcu, s-a arătat dispus să ne dezvăluie cum își alege un pictor rama așa că ne-am ales și cu o prelegere de specialitate, gratis. Iar noi o fructificăm aducând-o în atenția miilor de turdeni care, cu îngăduință, ne citesc.

”Lucrurile sunt de un mare subiectivism, fiecare artist îşi alege rama pe care o consideră potrivită pentru că rama aduce un plus de valoare, vine să întregească gestul artistic din lucrarea respectivă, vine să o completeze în mod fericit. Contează foarte mult concepţia publicului referitor la relaţia dintre ramă şi tablou”, ne introduce Alin Bîlcu în materie, apoi continuă: ”Lucrările foarte complicate au o ramă mai simplă care să poată arunca în faţa privitorului mesajul lucrării. O lucrare mai simplă poate să aibă o ramă mai complicată pentru a pune în valoare lucrarea, lucrările abstracte nu sunt înrămate, de foarte multe ori, pentru a lăsa numai lucrarea să transmită mesajul”, a mai subliniat profesorul Bîlcu.

Așa cum ne-am imaginat și noi, lucrurile sunt subiective, fiecare autor putând povesti despre relaţia dintre lucrarea sa şi rama ataşată însă nu există o explicaţie de ce s-a folosit o ramă sau o altfel de ramă, asta ţine de părerea fiecărui autor în parte, iar lucrările abstracte pun rama pe un rol secundar, doar delimitează spaţiul plastic.

”Referitor la situarea pe axa timpului a unei lucrări există curente, știu eu, tendințe sau preferințe în alegerea ramei?”, l-am întrebat pe pictorul turdean. ”Putem spune cu certitudine că a existat şi există o modă a ramelor. În special în secolele trecute existau anumite tipuri de rame folosite într-o anumită perioadă de timp. Rama este, până la urmă, o lucrare de artă, așa încât erau rămari care realizau adevărate opere de artă. Nicolae Grigorescu îşi comanda ramele la Paris. Spre exemplu la Muzeul de Artă găsim lucrări de Grigorescu încadrate în mod magistral”, ne-a lămurit Alin Bîlcu concluzionând că ”diversitatea viziunii asupra ramelor duce la îmbogăţirea peisajului artistic”.

”Putem spune că rama vorbeşte despre gradul de apreciere, de respect pe care un artist îl acordă operei sale?”, am mai pus o întrebare pe care mulți o vor considera stupidă însă, dacă un pictor nu crede în frumusețea creației sale, cum să fie el apreciat de masele largi de consumatori de artă? Răspunsul a fost sincer, poate ușor intim: ”Este un lucru foarte sensibil, fiecare artist îşi apreciază foarte mult creaţia, dar raportul dintre creaţie şi ramă rămâne subiectiv. Fiecare îşi încadrează lucrarea considerând că este cel mai bun mod. Eu sunt într-o perioadă mai cuminte legat de încadrarea lucrărilor, de abordarea ramelor. Încă îmi plac ramele clasice, acord mai multă atenţie şi respect ramei pentru că ştiu că şi rama aleasă îi va acorda respect şi valoare lucrării pe care o prezint, pe care o realizez şi pe care doresc s-o înrămez”, ne-a mărturisit artistul, încheind dialogul nostru cu o concluzie: ”Eu consider că între ramă şi lucrare trebuie să existe un dialog pozitiv şi benefic lucrării. Consider rama un element important şi nu unul secundar”.