22
Vi, Noi
4 New Articles

Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Abia scăpați din  nenumăratele activități culturale organizate cu ocazia centenarului  Marii Uniri, îl regăsim pe pictorul Cornel Vana aplecat asupra aceluiași univers a satului transilvan.  expo vana casino clujAcel areal în care el s-a născut și la care se întoarce de fiecare dată cu pioșenie și capul descoperit.  Cum altfel să intri în casa părinților tăi, în casa în care ai trăit minunații ani ai tinereții, decât cu dragoste, nostalgie și respect.  De aceea peisajele artistului născut în  Apusenii lui Iancu, ai lui Horea Cloșca și Crișan, ai bisericilor în care trebuie să te apleci când intri,  sunt atât de speciale.  Așa cum remarca un critic de artă, peisajele lui Vana au puțin cer,  pentru că transilvăneni privesc mai mult spre pământul strămoșilor lor și cu multă sfială  către casa Creatorului.  Ei bine, tocmai acest  peisaj bucolic, de o cromatică specială, a invadat un spațiu eminamente urban  cum este cel de la Casino Cluj,  aducând iubitorilor de artă din orașul de sub Feleac prospețime, relaxare și melancolie.

Din lucrările prezentate de artistul turdean răzbate parcă mirosul de lemn vechi, afumat de lumânări, ale micuțelor biserici transilvane, aerul curat, dar și mirosul proaspăt de iarbă crudă.  Prin lucrările expuse Cornel Vana te  teleportează la zeci de kilometri, în munții săi dragi, te lasă să simți miresmele verii și răcorile iernii,  pentru a  te readuce în lumea orașului,  refăcut, odihnit, mai optimist  și cum zâmbet pe față pe care nu ți-l poți explica.

La aniversarea celor 63 de ani pe care i-a împlinit pe 10 martie, pictorul transilvan Cornel Vana a dorit să se prezinte în capitala județului său cu lucrări de mari dimensiuni, realizate în ulei pe pânză, referatele admiratorilor săi. Subiectele picturilor au fost variate alături de peisajele despre care am vorbit, artistul propunând compoziții florale  ori natură  statică. 

Pictura lui Cornel Vana îți transmite sentimente exacte, poți simții religiozitatea sătenilor care merg înșiruiți duminica sau în  zi de sărbătoare înspre biserică, poți vedea satul montan,  care este la fel de  sute de ani  prefigurat ca o scară spre cer, poți auzi talanga frumoasa lui văcuțe surprinsă de penel la păscut. Încremenirea timpului care în spațiul rural nu trece la fel ca la oraș poate fi simțită pur și simplu privind o biserică de lemn cu poarta sculptată sau pâlcul de mesteceni, drepți, înalți, și frumoși,  ora ierburile de leac atârnate  cu capul în jos, la uscat.

Cornel Vana nu este doar un pictor, el este sculptor dar și poet. Înțelegi așadar și iubește nu doar culoarea ce și formă.  De aceea vernisajele  expozițiilor sale sunt deosebite, propunând prietenilor și admiratorilor săi, de fiecare dată o îmbinare a artelor, invitând  oameni de muzică, poeți, scriitori  ori epigramiști. Corul „Voci Transilvane” s-a pliat ca o mănușă pe subiectul expoziției, ilustrând muzical, dacă mai era nevoie, universul pastelat creat de mânuitorul pensulei, cu melodii din repertoriul coral complementare tablourilor vaniene. S-a creat astfel o armonie completă, între arte, gustată deplin de public.

Atât de mult slujește artistul plastic Cornel Vana satul și portul tradițional românesc, încât el și-a întâmpinat oaspeții în astfel de straie. Ba mai mult, i-a îndemnat pe oaspeții săi să vină la vernisaj îmbrăcați cu ia românească. A și premiat cea mai frumoasă ie, cu o minunată acuarelă ce-i poartă semnătura.

Despre creația lui Cornel Vana au vorbit Mimi Necula, jurnalist bucureștean, și prof. dr. Negoiță Lăptoiu, istoric și profesor de arte vizuale, critic de artă.

Mimi Necula: „Pictura lui Cornel Vana se “privește” nu doar cu ochiul, ci, mai ales, cu sufletul. Este o pictură puternic amprentată afectiv, emoțional. Deși are valoare descriptivă, prin fidelitatea reprezentărilor care îi conferă sinceritate și autenticitate, în raport cu subiectul abordat, are, mai presus, și o valoare de simbol, prin capacitatea de a reda și transmite particularități, de a atribui detaliului caracteristici ale generalului. Peisajele sale ne oferă imaginea și specificul vieții transilvane, în timp ce florile de câmp ne descriu însuși câmpul cu tot ceea ce acesta reprezintă: libertate, înrudire, frumusețe, nemărginire”, a spus jurnalista, care a mai subliniat: „Admirație mi se pare cuvântul cel mai potrivit pentru a defini sentimentul care reiese din lucrările pictorului Cornel Vana, atunci când (re)prezintă spațiul transilvan: o radiografiere efectivă și afectivă a locurilor atât de apropiate fizic și emoțional”. 

Prof. dr. Negoiță Lăptoiu: „Lucrul mare pe care îl reușește Cornel Vana, care este un trăitor, lângă șevalet undeva, dar vedeți dumneavoastră, fixează punctul de vedere dintr-o perspectivă aeriană, ceea ce și dă identitate creației domniei sale.  Se zice că sigur are acces direct la Dumnezeire, până la urmă nu este chiar înger, dar oricum, este un om care se fixează într-un element al altitudinii de unde poate să vadă până la urmă lucrurile între o formă de expresie sintetică. Este un omagiu adus unor vetre de cultură pe care trebuie să le păstrăm”.

Cornel Vana, autorul tablourilor expuse, a ținut să transmită mulțumirile sale tuturor: „Vreau să vă spun cine sunt eu, se vede după port... Sunt din Cacova Ierii o zonă la 40 de km față de Cluj.   Unu vreau să mulțumesc tuturor celor care sunteți în sală. Îl văd pe părintele  profesor Ioan Bizău, vă mulțumesc, părinte, pentru prezență.  Prezența dumneavoastră aici este o carte de vizită în sine și pot spune că Vana nu în van pictează, dacă vă văd pe dumneavoastră aici. Mulțumesc Primăriei din Cluj, este un gest la care n-am visat niciodată să se întâmple,  mulțumesc celor care au trudit pentru acest eveniment”, a spus Cornel Vana și mulțumirile sale au continuat, spre Marius Țion, cu care a pus „la cale” expoziția și a continuat cu mulți, mulți, alții, nu credem că a uitat pe cineva. Gest de modestie și de generozitate din partea artistului care a reprezentat cu cinste, la Cluj, cultura transilvană, cultura turdeană, cultura Munților Apuseni, cu demnitate și eleganță, așa cum a făcut-o și în Marea Britanie și în Italia și în multe alte țări, dar și peste tot, în țară.

Motive pentru care spunem și noi: „Mulțumim, maestre, și hai să ne trăiești!”

------------------

Galerie foto: https://turdainfo.ro/index.php/galerii-foto/167-photos/15280-expozitia-pictorului-cornel-vana-la-casino-cluj-napoca-in-imagini

Video: https://turdainfo.ro/index.php/video/15311-cornel-vana-la-63-de-ani-eveniment-de-exceptie-la-cluj

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh