Teatrul Aureliu Manea și-a lărgit orizonturile prin organizarea unui al doilea turneu de promovare în Moldova, în perioada 12 -15 martie, cu spectacolul ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA, regia Andrei Mihalache.
Acest turneu s-a desfășurat pe perioada a patru zile, în patru orașe Buhuși, Bacău, Iași și Bârlad, reușind să ajungă la un număr de peste 1000 de spectatori prezenți, în cele patru zile de spectacole.
”Primul oraș în care am poposit și am încântat spectatorii de toate vârstele a fost Buhuși. Alegerea acestui oraș a fost determinată cumva și de textul piesei de teatru care vorbește despre o aventură amoroasă dintre o moldoveancă din Buhuși, Vitoria,interpretată de Maria Salcă și un italian din Ancona, Giovanni, interpretat de Valentin Oncu. Deși vremea de afară a fost destul de neplăcută, publicul din Buhuși a acceptat invitația de a veni la spectacol, bucurându-se de momentele muzicale împărtășite pe scenă de actorii teatrului nostru la Casa de Cultură din Buhuși.
Următoarea locație a fost Teatrul Municipal Bacovia unde am avut parte de o primire călduroasă atât din partea staff-ului de organizare cât și din partea publicului băcăuan care pe tot parcursul reprezentației ne-a apreciat prin aplauze de bucurie.
După succesul obținut la Bacău, în data de 15 martie am jucat în sala Ateneului din Iași, unde am reușit să primim prețuirea și respectul publicului prezent la spectacol.
Ultima redută cucerită a fost Teatrul Victor Ion Popa din Bârlad. După trei zile de spectacole , actorii nu au lăsat oboseala să-i doboare, fapt pentru care în a patra zi, echipa noastră a fost primită cu drag și aplauze interminabile de publicul bârlădean. ” a declarat Sorin Sălcudean, impresar Teatrul Aureliu Manea Turda.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.