Câmpia Turzii reuşeşte să fie mult mai activă şi mult mai "umană" în domeniul cultural decât Turda. Un aer mai intim, o fandoseală în minus, sunt lucruri pozitive neaşteptate din partea celor de acolo. O dovadă în plus a fost constituită de evenimentul "Ziua Porţilor Deschise" ce a avut loc în data de unsprezece unsprezece unspreze, ghiciţi unde? La cine ştie ce instituţie pretenţioasă de cultură sau de stat, militară sau poliţienească? Nu, ci la casa unuia dintre fii acestui oraş, emigrat în Statele Unite în urmă cu mulţi ani.
O casă în care omul, artist plastic şi muzeograf cu o vastă experienţă în restaurarea şi conservarea patrimoniului istoric, a pregătit o expoziţie intitulată cu modestie de domnia sa "colecţia de artă populară transilvană" de pe Valea Arieşului.
Iubitor al acestei zone, de unde se trage şi familia mea, am ţinut să fiu prezent la evenimentul anunţat, curios fiind ce se poate face şi decis să sprijin din toate puterile mele un astfel de demers.Lucru pe care cred că îl şi fac, exeplu fiind materialul pe care tu, cititorule, îl parcurgi în clipa de faţă.
"Vă mulţumesc pentru că aţi onorat invitaţia noastră şi vă aflaţi împreună cu noi aici şi sper ca timpul petrecut âmpreună să facă bine sufletului şi conştiinţei tuturor. În luna februarie a acestuia an am înfiinţat o asociaţie non-guvernamentală şi non-profit a cărei scop constă în salvarea şi promovarea artei româneşti în general şi a celei de pe Valea Arieşului în special. Întâlnirea de azi a fost organizată pentru a vă prezenta o colecţie privată de artă populară care conţine aproximativ 700 de piese colectate din zona Câmpia Turzii-Turda şi zonele rurale învecinate." Aşa şi-a întâmpinat invitaţii Octavian Păcurar, cel care a alocat integral timpul petrecut în ţară amenajării expoziţiei cu care i-a întâmpinat pe iubitorii artei populare specifice Văii Arieşului, conservării ştiinţifice a obiectelor redând chiar personalitatea multora dintre ele, după cum el însuşi a declarat celor prezenţi.
Demersul etnografic al lui Octavian Păcurar, de fapt al asociaţiei înfiinţată de el, a fost sprijinit de talentaţii şii inimoşii micuţi dansatori de la ansamblul "Mugurelul" din Câmpia Turzii, minunaţi păstrători ai tradiţiilor noastre, deşi jocul lor nu era unul specific Văii Arieşului.
Ansamblul expoziţional pregătit de artistul plastic Octavian Păcurar, preşedintele asociaţiei care îi poartă numele (Asociaţia Culturală Octavian Păcurar din Câmpia Turzii), a fost limitat la două dintre încăperile casei părinţilor săi, plus o curte unde au fost atârnate ţoluri şi cuverturi din lână autentică. Două săli în care alături de costumele naţionale în alb şi negru specifice Văii Arieşului, locuită de oameni hotărâţi, cinstiţi, credincioşi şi păstrători ai identităţii de neam şi credinţă care, asemeni veşmintelor lor nu ştiu decât că e "ori albă, ori neagră". De aceea au dat un Iancu, un Horea, ori un Simeon Balint stând pavăză perenă în calea tuturor celor care au jinduit la aurul din Ţara Moţilor.
Intrând în prima cameră unde erau expuse elementele colecţiei, m-am simţit transportat în muzeul marelui iubitor de tradiţie şi folclor Pamfil Albu de la Lupşa. L-am cunoscut pe bătrân şi i-am ascultat poveştile. Am aflat de la el adevăruri pe care le-am re-citit apoi din cărţile de istorie destinate pasionaţilor, în care se vorbea de ordine de cavaleri de la Lupşa şi de pe Valea Arieşului, înaintaşii noştrii. Acum s-a dus lăsând Muzeul pe mâna urmaşilor săi, dar nu-i acelaşi lucru. Nu mai departe de duminica trecută am trecut pe acolo pentru că nu pot sta departe de munţii ăştia ruginii, adânci şi tainici. Nu mă gândeam că o să simt acelaşi lucru la Câmpia Turzii. Opera unui român care, de american ce-a devenit, vorbeşte româna cu dezacord, dar nu-i reproşez acest lucru. Ci îl admir şi-i mulţumesc pentru plăcerea vizuală pe care mi-a provocat-o mie şi zecilor de invitaţi ai săi.
"Am făcut acest lucru cu responsabilitate şi mult drag, suplinind astfel timpul petrecut departe de ţară şi de locurile copilăriei mele."
O parte dintre piesele adunate de Octavian Păcurar au fost expuse azi pentru a fi admirate de vizitatorii mini-expoziţiei însă, aşa cum el însuşi mărturiseşte, multe piese nu au putut fi expuse din lipsa spaţiului necesar, aşa încât sunt depozitate şi păstrate cu grijă pentru momentul în care asociaţia va pute a pregăti un spaţiu expoziţional suficient.
Organizatorul a mulţumit celor care l-au ajutat în pregătirea momentului pe care noi îl descriem, în special mamei sale, Ana Păcurar, prietenelor şi vecinelor sale, doamnelor profesoare Ana Moldovan şi Mariana Câmpean, cele care au început achiziţionarea de obiecte care traptat s-au transformat în colecţia de faţă.
ACOP militează activ pentru sensibilizarea şi conştientizarea populaţiei, mai ales a tinerei generaţii şi a forurilor decizionale în scopul atragerii acestora în activităţi şi proiecte privind salvarea şi conservarea patrimoniului naţional rural.
Colecţia cuprinde articole de vestimentaţie, ţesături (cele mai numeroase), cuverturi, prosoape, obiecte de uz casnic, utilaje agricole de mici dimensiuni, provenite din gospodăriile ţărăneşti de pe Valea Arieşului şi nu numai, datarea estimativă fiind sec. XIX, începutul sec. XX, între cele mai vechi obiecte fiind prosoape decorative, datând din anul 1890, fiind colectat din localitatea Câmpia Turzii şi provenind din comuna Viişoara.
Obiectele componente ale colecţiei permit vizitatorului reconstituirea imaginativă a lumii rurale transilvane în toată coplexitatea ei ( viaţa cotidiană, meşteşugurile, evenimentele satului etc).
Evenimentul actual este o etapă a proiectului "Memoria locului", precum şi continuarea firească a unui portofoliu de evenimente şi proiecte viitoare despre a căror evoluţie Octavian Păcurar promite să ne informeze la timp. Iar noi vom bate toba şi vă vom trâmbiţa.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.