Prima piesă prezentată pe scena Teatrului Municipal Turda cu ocazia Festivalului „Teatru pe drumul sării" a fost "Cabaretul cuvintelor", de Matei Vişniec, în regia lui Ştefan Iordănescu, o co-producţie a Teatrului Municipal Turda cu Teatrul Naţional din Timişoara.
Din distribuție au făcut parte actorii Cătălin Ursu, Paula Frunzetti, Mădălina Ghiţescu, Diana Roşca, Răzvan Popa, Flavia Giurgiu şi Cristian Iorga.
Scenografia a aparţinut Velicăi Panduru, iar muzica a fost semnată de Ildiko Fogarassy, în timp ce mişcarea scenică a fost semnată Attila Bordas, iar light-design-ul şi videografica i-au aparținut lui Lucian Moga.
La Turda, pentru acest spectacol s-au montat gradene speciale pentru ca spectatorii să poată urmări de sus luminile și grafica proiectată inclusiv pe scenă.
Spectacolul cu piesa "Cabaretul cuvintelor" va trece și hotarele țării, fiind invitată la un festival de teatru de la Marsilia, în Franța, unde talentații actori din distribuție vor repurta cu siguranță un succes de răsunet.
Piesa are toate atuurile și beneficiază de sprijinul tehnologiilor de ultimă oră, fiind vorba de un spectacol avangardist chiar și pentru fiefuri consacrate ale teatrului mondial.
Cu toate acestea, spectacolul a repurtat un mare succes pe scena municipalului turdean unde doar un public restrâns a putut vedea piesa eveniment.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.