21
Joi, Noi
5 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Thumbnail imageȘcoala Gimnazială ”Avram Iancu” din Turda a organizat o manifestare interactivă, dedicată celui mai important element al educației, alături de elev: dascălul.

Directorul adjunct, prof. Liana Stan a deschis acțiunea care i-a avut ca invitați, alături de învățătorii și profesorii școlii, pe primarul Tudor Ștefănie,


consilierul local Cristian Felezeu și preotul ortodox Sebastian Zăhan. ”În şcoala noastră sărbătorim Ziua Campaniei Educaţiei Globale, tema din acest an fiind ”Fiecare copil are nevoie de un profesor. Profesori bine pregătiți pentru toți copiii”. Ne-am gândit să prezentăm această activitate invitându-i şi pe factorii de decizie Thumbnail imagesă afle câteva lucruri despre activităţile noastre şi vrem să aflăm care este părerea dumneavoastră despre dascăli. Este o activitate care se desfăşoară la nivel internaţional. Prin intermediul doamnei Vera Bodocan  desfăşurăm cea de-a 5-a ediţie a acestei activităţi”, a spus Liana Stan.

Edilul șef turdean le-a vorbit cu multă căldură copiilor, dovedind că nu este numai un bun părinte și bunic ci și un primar care se gândește la toți copiii turdeni. El a spus, vorbind mai ales cu cei mici: ”Vă mulţumesc că m-aţi invitat, chiar dacă mă vedeţi aşa, mai mare şi mai trecut prin vremuri, să nu uitaţi că şi eu am fost ca voi. Am pornit de mic aşa ca şi voi şi iată că, dacă am învăţat bine şi m-am comportat cum trebuie, am ajuns primar. Este chiar un moment foarte fericit pentru noi. Când ajungi aici, într-o asemenea atmosferă, te simţi cu totul altfel. Este o permanentă relaţie între dascăl şi voi copii. Acest dascăl, care merită toate aprecierile noastre şi ale voastre, mai trebuie să aibă o relaţie foarte puternică şi cu părinţii voştri, să vadă anumite lucruri care-i interesează pentru ca atunci când veniţi la şcoală să vă creeze un climat foarte bun de şcoală” a spus Thumbnail imageprimarul Tudor Ștefănie.  El și-a amintit de profesorii din familia sa, mărturisind copiilor: ”Eu provin dintr-o familie de profesori. Tatăl meu şi fratele meu au fost profesori. Tatăl meu, un profesor foarte bun de matematică, mi-a fost dascăl. Chiar unul foarte sever, şi bine a făcut pentru că numai aşa am putut să mă ambiţionez şi să învăţ din ce în ce mai bine. Acest lucru mi-a fost folositor, dovadă stă faptul că acum am ajuns departe”, a conchis Ștefănie.

La rândul său, consilierul PNL Cristian Flelezeu, a spus: ”Îmi aduc aminte, legat de tema acestei acţiuni, de învăţătorul meu şi apoi de profesorii pe care i-am avut în şcoală şi în liceu şi cărora şi astăzi le acord şi le păstrez un respect deosebit. Vă rog şi pe voi să vă respectaţi învăţătorii şi profesorii”, i-a îndemnat liberalul pe elevii Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu”.

Părintele spiritual, preotul Sebastian Zăhan, le-a vorbit despre un alt fel de dascăl: ”Vă vorbesc despre un învăţător, dar un Învăţător al tuturor. Este vorba de Iisus Hristos. Toţi profesorii au nevoie de un învăţător. Doamna Vera Bodocan care m-a invitat este o fidelă ascultătoare al Învăţătorului Ceresc fiind prezentă duminică de duminică la biserică. Să ascultaţi şi voi de Iisus, că veţi avea numai de câştigat”, i-a sfătuit părintele Zăhan.

Thumbnail imageOrganizatoarea evenimentului, învățătoarea Vera Bodocan, a fost responsabila cu coordonarea momentelor prezentate de cei mici, în fața invitaților. ”Mă bucur să vă vad aici veseli şi dornici să împărtăşiţi din activitatea voastră din această săptămână, activitate extra-curriculară dar şi activitate derulată în cadrul orelor, fiindcă în această săptămână numită Săptămâna Globală de Acţiune, toţi elevii din şcoala noastră au făcut activităţi extraordinar de interesante iar produsele muncii lor vor fi prezentate de voi, cei vrednici, care sunteţi în această sală”, a afirmat Vera Bodocan. Mai mulți copii au citit compuneri și lucrări legate de subiectul manifestării, fiind recompensați cu aplauze de asistență.

Manifestarea, organizată cu ocazia Săptămânii Globale de Acţiune pentru Educaţie care a avut loc în perioada 22-28 aprilie, s-a bucurat de mare success atât în ochii invitaților cât și a dascălilor și elevilor școlii.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh