În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Turda a fost gazda singurului concurs interjudeţean de matematică şi informatică de acest nivel din judeţul Cluj, Concursul “Marian Ţarină”. Cuprins în lista competiţiilor școlare regionale/interjudețene ce se organizează fără finanțare MEN în anul școlar 2018-2019, prin Ordinul MEN nr. 3061/2019, concursul a reunit 283 de elevi (201 la secţiunea matematică şi 82 la secţiunea informatică) de la clasa a IV-a, până la clasa a XII-a şi peste 40 de profesori din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş şi Sălaj.
Preşedinte al concursului a fost, ca de fiecare dată în cei nouăsprezece ani, d-l prof. univ. dr. emerit Dorel Duca, căruia îi mulţumim pentru sprijinul acordat conducerii liceului în organizarea acestei ediţii a Concursului “Marian Ţarină”, pentru energia şi dragostea oferite cu generozitate tinerei generaţii de matematicieni şi informaticieni.
Ne-au onorat cu prezenţa în comisia de elaborare a subiectelor prof. univ. dr. emerit Dorel Duca, prof. univ. dr. Dorel Andrica, prof. univ. dr. Octavian Agratini, lect. univ. dr. Radu Lupşa, asist. dr. Gabriel Mircea și doctorand Catalin George Turcas de la Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.
Fără necondiţionata implicare a colegilor din catedra de matematică-informatică (prof. Anca Nechita, prof. Monica Dan, prof. Simona Simonca, prof. Daniela Pop şi prof. Florin Miron), precum şi a colegilor care sâmbătă au asigurat asistenţa, acest concurs nu se putea desfăşura în condiţii optime. Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, prin inspectorii de specialitate Anca Cristina Hodorogea, Cristian Pop și Alina Moldvai-Ventel, ne-a sprijinit în efortul nostru de organizare şi de promovare a două discipline fundamentale în lumea modernă. Le mulţumim lor şi tuturor celor care, pe plan local, ne-au ajutat să organizăm un concurs de asemenea anvergură: Primăria Turda, Consiliul Local Turda, S.C. Bitfaire Cluj-Napoca, Banca Transilvania, Compania de Apă Arieş, LaLorraine România, Salina Turda S.A., Asociația Părinților CNMV Turda, Asociația Collegium a absolvenților CNMV Turda, Agroliv Turda, Dachim Turda, S.C. Finaco Turda, Patiseria Rusalca Turda, , Sarea’n Bucate, Colegiul “Emil Negruţiu”, Parohia Ortodoxă Turda Nouă.
Felicitări tuturor participanților, în mod special celor care anul acesta s-au aflat pe podiumul premianților!
Director Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Turda,
Prof. Alexandra-Maria Zamfir
Director adjunct Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Turda,
Prof. dr. Dumitru Georgescu
Premianti - Matematică
NUMELE SI PRENUMELE |
CLASA |
SCOALA DE PROVENIENTA |
PREMIUL |
SANDEA IANCU IOAN |
4 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”GEORGE COȘBUC” CLUJ NAPOCA |
I |
HOMORODEAN OVIDIU |
4 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
II |
ȚIGANETEA RĂZVAN |
4 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MIHAI EMINESCU” NĂSĂUD |
III |
RUS GABRIEL |
5 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MIHAI EMINESCU” NĂSĂUD |
I |
STURZ MIRUNA |
5 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”EMANUIL GOJDU” ORADEA |
II |
PARUȘ ȘTEFAN |
5 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”EMANUIL GOJDU” ORADEA |
III |
BOLBOS DANIEL |
6 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MIHAI EMINESCU” NĂSĂUD |
I |
VASILESCU VLAD GABRIEL |
6 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ INTERNAȚIONALĂ SPECTRUM CLUJ NAPOCA |
II |
MARTIN DAN ŞTEFAN |
6 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
III |
FAUR ȘTEFANIA-MARIA |
7 |
LICEUL DE INFORMATICĂ ”TIBERIU POPOVICIU” CLUJ-NAPOCA |
I |
MARC BOGDAN |
7 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ "GAVRIL ISTRATE" NEPOS |
II |
MUNTEANU TUDOR |
7 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ DACIA TÂRGU MUREȘ |
III |
POTFALEAN ANDREI |
8 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
I |
NĂSĂUDEAN MARIA |
8 |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”IOAN BOB” CLUJ-NAPOCA |
I |
CAVAŞI EDUARD PAUL |
8 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
II |
GAVRILĂ CĂTĂLIN- GEORGIAN |
8 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
II |
STEIU MIHNEA GABRIEL |
8 |
LICEUL TEORETIC "PETRU MAIOR"GHERLA |
III |
HARAMBAŞ DIANA MARIA |
9 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
I |
JIDAVU DARIA MARIA |
9 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
II |
ION DRAGOȘ |
9 |
LICEUL TEORETIC ”AVRAM IANCU” CLUJ-NAPOCA |
III |
LEONTE MIHNEA |
10 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
I |
VAIDA FILIP |
10 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”EMANUIL GOJDU” ORADEA |
II |
ILIEŞ RADU-ALEXANDRU |
10 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
III |
COROIAN VLAD-BOGDAN |
11 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
I |
GUȚIU ȘERBAN |
11 |
LICEUL TEORETIC ”NICOLAE BĂLCESCU” CLUJ NAPOCA |
II |
BERCOVICI VLAD ŞTEFAN |
11 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
III |
PÎRLEA SILVIA-CRISTINA |
11 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI VITEAZUL” TURDA |
III |
CRIŞAN DRAGOŞ |
12 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
I |
MUNTEANU FILIP |
12 |
COLEGIUL NAȚIONAL "TITU MAIORESCU" AIUD |
I |
PETRIDEAN ANDREI |
12 |
COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ" CLUJ NAPOCA |
II |
Premianți – Informatică
NUMELE ȘI PRENUMELE |
CLASA |
ȘCOALA DE PROVENIENȚĂ |
PREMIUL |
IGNAT ALEX-MATEI |
9 |
LICEUL TEORETIC ”AVRAM IANCU” CLUJ NAPOCA |
I |
GABOR IOANA |
9 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”EMIL RACOVIȚĂ” CLUJ- NAPOCA |
III |
GOIA RALUCA |
9 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”AVRAM IANCU” CÂMPENI |
III |
KULCSAR NOEMI |
9 |
LICEUL DE INFORMATICĂ ”TIBERIU POPOVICIU” CLUJ NAPOCA |
III |
LIȘCAN RAREȘ CRISTIAN |
10 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI VITEAZUL” TURDA |
I |
BADU CĂTĂLIN IOACHIM |
10 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI VITEAZUL” TURDA |
II |
BARAIAN TUDOR STEFAN |
10 |
LICEUL TEORETIC ”AVRAM IANCU” CLUJ NAPOCA |
III |
LĂURAN DAVID |
11(9) |
COLEGIUL NAȚIONAL ”EMIL RACOVIȚĂ” CLUJ- NAPOCA |
I |
PREDA ANDREI CONSTANTIN |
11 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI VITEAZUL” TURDA |
I |
DOBRA ANDREI DANIEL |
11 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”AVRAM IANCU” CÂMPENI |
III |
RÂPEANU GEORGE |
12 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”EMIL RACOVIȚĂ” CLUJ- NAPOCA |
I |
BOGDAN TUDOR ALEXANDRU |
12 |
LICEUL TEORETIC ”LUCIAN BLAGA ”CLUJ NAPOCA |
III |
LAZĂR CAMELIA |
12 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”AVRAM IANCU” CÂMPENI |
III |
PĂTCAȘ RAREȘ-DORU |
12 |
COLEGIUL NAȚIONAL ”ANDREI MUREȘANU” DEJ |
III |
PETRUȚA GEORGE-CĂLIN |
|
COLEGIUL NAȚIONAL ”AVRAM IANCU” CÂMPENI |
III |
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.