Luna a 12-a din ANUL CĂRȚII a adus cu sine un proiect educațional inedit, o adevărată sărbătoare a Cărții – CITEȘTE CU MINE!- proiect derulat sub egida Asociației Naționale a Profesorilor de Limba și Literatura Română.
Elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul”, Turda, au devenit parte din poveste prin două activități – GÂNDURI ÎN UMBRA CONDEIULUI și CARTEA ÎN AȘTEPTARE, coordonate de către prof. Monica Rotaru și prof. Simona Pop.
Prima activitate s-a desfășurat în data de 17 decembrie 2019, implicând elevii claselor a X-a A, a X-a B și a XI-a B. Într-o ambianță plăcută și prietenoasă, cu miros de scorțișoară, ceai fierbinte, ciocolată caldă și fursecuri apetisante, elevii au depănat firul poveștii țesute cu migală, din cărțile lor preferate. Activitatea s-a încheiat prin realizarea unui colaj de pagini de jurnal, cuprinzând atât pasaje atent selectate, cât și reflecții pe marginea acestora.
A doua activitate, desfășurată în data de 18 decembrie 2019, a îmbrăcat forma unui târg de carte, adresat tuturor elevilor Colegiului.
Cei care au trecut pragul bibliotecii, au adus cu ei o carte, pregătită pentru a se lăsa descoperită de un alt cititor.
Cărțile au prins viață, așteptând cu sufletul la gură Cititorul. Pentru câteva ore, Biblioteca s-a transformat într-un loc viu, al întâlnirilor neașteptate, fascinante, un spațiu al emoției, al bucuriei și al prieteniei.
prof. Monica Rotaru,
CNMV
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.