22
Vi, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a înregistrat pe parcursul anului 2016 un număr record de vizitatori. Astfel, numărul iubitorilor de artă care au trecut pragul aşezământului cultural clujean în anul 2016 a fost de nu mai puţin de 58.160 de vizitatori, număr care, comparativ cu anul 2015, reflectă o creştere procentuală de 7.74%. Acest nivel a fost atins la finalul unei perioade de creştere constantă, numărul vizitatorilor din anul precedent fiind cu 65.58% mai mare comparativ cu anul 2011.

Tendinţa de creştere a numărului de vizitatori a caracterizat nu doar activităţile derulate la sediul Muzeului de Artă ci şi expoziţiile care au vizat lucrări din patrimoniul muzeului, atât pe plan naţional, cât şi internaţional şi care au totalizat în anul precedent 293.945 de vizitatori. În acelaşi timp, trendul ascendent s-a menţinut şi în ceea ce priveşte numărul expoziţiilor găzduite pe parcursul anului 2016, fiind realizate 56 de expoziţii temporare comparativ cu 12 cât se preconiza iniţial.

În ceea ce priveşte lucrările din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca care au făcut obiectul unor expoziţii importante în străinătate, acestea au fost expuse în cadrul unor muzee de prestigiu precum Muzeul Naţional al Chinei din Beijing şi Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu, dar şi în galerii de artă europene. Numărul manifestărilor cultural-artistice şi al evenimentelor organizate de către Muzeul de Artă s-a ridicat în anul 2016 la nu mai puţin de 75, acestea bucurându-se de un real succes în rândul participanţilor.

,,Aceste rezultate mă bucură întrucât ele indică faptul că interesul pentru artă este unul în continuă creştere, tot mai multe persoane fiind dornice să treacă pragul muzeului şi să descopere numeroasele exponate şi valori ale patrimoniului cultural pe care le deţinem”, a declarat preşedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tişe   

Evoluţia numărului de vizitatori ai Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în ultimii ani, a fost după cum urmează:

2016 – 58160 de vizitatori

2015 – 53978 de vizitatori

2014 – 45969 de vizitatori

2013 – 44490 de vizitatori

2012 – 43206 de vizitatori

2011 – 35124 de vizitatori

 

Biroul de presă

17 februarie 2017 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh