În perioada 16-19 februarie 2017, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) din cadrul Consiliului Judeţean Cluj a participat la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, eveniment de mare anvergură găzduit de Centrul Expoziţional Romexpo dinBucureşti.
Pe parcursul celor patru zile ale evenimentului, reprezentanţii CNIPT au prezentat şi promovat cele mai reprezentative obiective şi atracţii turistice din judeţ, distribuind în acest sens pliante tematice, broşuri şi ghiduri turistice, flyere, hărţi turistice, albume, cărţi poştale sau semne de carte, precum şi alte materiale de promovare specifice unor zone sau regiuni,puse la dispoziţie de centrele de informare turistică din judeţ.În acelaşi timp, informaţii privind activităţi şi evenimente cultural-artistice, opţiuni de cazare, facilităţi de petrecere a timpului liber şi activităţi de agrement în municipiul Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj au fost solicitate cu precădere de vizitatorii care intenţionează să aleagă Clujul ca destinaţie turistică în perioada următoare. Pentru a-i ajuta în planificarea vizitei, reprezentanţii Centrului de informare turistică i-au încurajat să descopere judeţul Cluj şi prin intermediul alternativelor digitale administrate de acest serviciu, cum sunt site-ul de promovare turistică www.clujtourism.rosau reţelele de socializare pe care Centrul activează în mod regulat.
„Scopul participării noastre la aceste târguri turistice, din ţară sau străinătate, îl reprezintă dorinţa de a obţine un plus de vizibilitate pentru judeţul Cluj, vizibilitate care să se traducă, desigur, într-un număr cât mai mare de turişti care să ne aleagă ca şi opţiune de petrecere a unui interval de timp pe care ni-l dorim a fi cât mai lung” a menţionat domnul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
În ceea ce priveşte standul judeţului Cluj, acesta a fostdecorat cu poze reprezentative din municipiu şi judeţ, precum şi cu diverse obiecte şi materiale decorative, precum cristale de sare de la Salina Turda, tăbliţe colorate sau casete de lemn personalizate care au întregit imaginea acestuia şi i-au oferit un aspect mai dinamic din punct de vedere vizual. Totodată, un element de maximă atractivitate l-a constituit şi rularea materialelor multimedia pe suportul electronic puse la dispoziţie de Centrul de informare, îndeosebi redarea videoclipului de promovare al judeţului Cluj - "Cluj, la un farmec distanţă", realizat în scopul punerii în valoare a patrimoniului istoric, arhitectural, cultural, natural şi etnografic al judeţului Cluj. Un alt material video care s-a bucurat de interesul vizitatorilor a fost cel realizat de Consiliul Judeţean Cluj pentru promovarea mai multor atracţii turistice din judeţ, obiective incluse în cadrul proiectului ,,Cluj - peisaj cultural”.
Vizibilitatea standului a generat atragerea unui număr considerabil de vizitatori inclusiv datorită amplasării acestuia în imediata apropiere a standului Ministerului Turismului şi a scenei principale din cadrul Pavilionului C3, unde s-au desfăşurat diverse activităţi cum ar fi sesiuni interactive de încondeiat ouă, expoziţii de icoane pe sticlă, artă populară şi sculptură, programe artistice oferite de către ansambluri folclorice din întreaga ţară, recitaluri muzicale, lansări de filme, prezentări video şi degustări de produse tradiţionale.
Biroul de presă
20 Februarie 2017
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.