Cheltuielile autorizate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, aferente obiectivelor de investiții finalizate sau pentru partea finalizată din obiectivele de investiții aflate în execuție, incluse în Declarația Finală de Cheltuieli pentru program, se rambursează prin reîntregirea bugetelor din care au fost finanțate inițial obiectivele de investiții, anterior rambursării sumelor de la Comisia Europeană.
Guvernul a modificat, în ședința de astăzi, OUG nr.34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor externe nerambursabile.
Prin OUG 34/2015 s-a creat cadrul legal prin care unele obiective de investiții, finalizate sau în execuție, care au fost inițial finanțate printr-o serie de programe naționale de dezvoltare locală, de mediu și de gospodărire a apelor, puteau fi transferate către POS Mediu 2007-2013, în conformitate cu regulile de implementare ale acestuia.
În vederea evitării dublei finanțări a investițiilor care au fost finanțate inițial din surse naționale, OUG 34/2015 stipula că plata din fondurile aferente POS Mediu a acestor investiții se va realiza ulterior plăților efectuate de CE pentru aceste proiecte.
Prin OUG adoptată astăzi, Guvernul reglementeză cadrul legal pentru rambursarea cheltuielilor solicitate de beneficiarii proiectelor, ținând cont că până la 31 martie 2017 are loc procesul de închidere a POS Mediu. Prin aplicația finală de plată pe program se va realiza reglajul conturilor și există riscul să nu mai poată fi efectuate plățile pe aceste proiecte, mai exact să nu mai existe plăți către România.
O altă modificare se referă la faptul că sumele primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru POS Mediu, aferente plăților eligibile în cadrul proiectelor retrospective, se fac venit la bugetul de stat, la o poziție bugetară distinctă, prin intermediul autorităților de management.
Menționăm că valoarea cheltuielilor eligibile autorizate de către AM POS Mediu cuprinse în declarația Finală de Cheltuieli aferentă proiectelor retrospective este de aproximativ 15,4 milioane euro.
De asemenea, actul normativ prevede recuperarea sumelor rambursate necuvenit prin plata voluntară a beneficiarilor într-un termen de 30 de zile de la momentul notificării acestora, precum și crearea mecanismnului instituțional pentru acestă acțiune. În cazul în care beneficiarul nu plătește voluntar, conform termenului, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru POS Mediu, solicită în scris Ministerului Finanțelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale.
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, susține faptul că: ”prin modificarea adoptată astăzi în Guvern, practic, vorbim de 15,4 milioane euro care vor putea să fie folosiți pentru alte investiții în interesul cetățenilor, în comunitățile beneficiare de proiecte retrospective. Prin această ordonanță, în perioada imediat următoare, conturile administrației locale se vor reîntregi cu suma investită, iar administrațiile vor beneficia și de un bonus de 25%, în conformitate cu prevederiile Ordonanței”.
Contact:
Biroul de presă al Guvernului Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon: +40741252555
Website: http://www.gov.ro/, Facebook: https://www.facebook.com/guv.ro
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.