22
Vi, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Având în vedere slujbele religioase care se vor organiza cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, dorim să evidenţiem două caracteristici importante care pot vulnerabiliza participanţii la aceste evenimente:

⦁ Riscul de incendiu mare în contextul aglomerărilor de persoane din interiorul bisericilor, in grupuri aproape compacte, cât şi existenţa unei cantităţi consistente de material combuistibil constituite din mobilier, covoare, decoruri, îmbrăcămintea şi părul credincioşilor;

⦁ Evacuarea credincioşilor este extrem de dificilă, datorită existenţei în principal a unei singure căi de acces/evacuare în/din biserică şi datorită prezenţei unor persoane în vârstă sau suferinde care se deplasează greu.

 

Pentru utilizarea în siguranţă a lăcaşurilor de cult, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj recomandă respectarea următoarelor măsuri minimale de prevenire a situaţiilor de urgenţă: 

⦁ evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare ori de execuţie şi înterzicerea desfăşurării lor în obiective care au amplasate, interior sau exterior, schele;

⦁ menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare in poziţie deschis, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros; în condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber; 

⦁ parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase cu public numeros, a atelajelor, autocarelor şi microbuzelor se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă la un eventual incendiu; 

⦁ verificarea mijloacelor de primă intervenţie, a instalaţiilor electrice, a sistemelor de încălzire utilizate, a aparatelor de preparat şi încălzit hrana şi a coşurilor de fum, precum şi remedierea tuturor defecţiunilor constatate la acestea, de către personal autorizat;

⦁ amenajarea de locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, realizate din materiale incombustibile, respectiv având clasa de reacţie la foc minim A2, precum beton, căramidă, metal ori altele similare, în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, parcări, vegetaţie, arbori şi materiale combustibile; lumânările aprinse se introduc în tăvi metalice umplute cu nisip sau cu apă, iar arderea acestora se supraveghează permanent;

⦁ evacuarea pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros din interiorul lăcaşului de cult a covoarelor, mochetelor, scaunelor şi băncilor nefixate de pardoseală şi care pot îngreuna evacuarea persoanelor în caz de incendiu, cu exceptia celor care constituie obiecte de cult sau care se utilizează potrivit tradiţiei ori ritualurilor religioase;

Imagepersoanele care exercită funcţia de preot sau orice altă funcţie care presupune exercitarea atribuţiilor de preot recomandă participanţilor la activităţile de cult specifice sau la slujbele religioase măsuri principale pentru apărarea vieţii şi bunurilor împotriva incendiilor şi coordonează evacuarea în cazul unor situaţii de urgenţă, evitând panica;

⦁ la efectuarea de amenajări temporare ce se utilizează la desflşurarea manifestărilor religioase cu public numeros se are în vedere neafectarea posibilităţilor de evacuare a persoanelor şi amplasarea acestora la distante de siguranţă de constructii;

⦁ la terminarea slujbelor se asigură controlul vizual al spatiilor, pentru a fi eliminate cauzele potentiale de incendiu ce pot fi datorate activităţilor care s-au desfăşurat; 

 

Recomandăm enoriaşilor să manifeste un comportament preventiv în timpul slujbelor prin utilizarea lumânărilor la o distanţă de siguranţă faţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Cluj-Napoca, 13 aprilie 2017

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh