23
Ma, Apr
10 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cadrul şedinţei Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco-Metropolitan Cluj, eveniment desfăşurat miercuri, 19 aprilie 2017, la sediul Consiliului Judeţean Cluj, vicepreşedintele forului administrativ judeţean, domnul Marius Mînzat, a fost reales în funcţia de preşedinte al acestei asociaţii al cărei scop este acela de a gestiona în comun serviciul de salubrizare din toate localităţile judeţului.

De asemenea, în cadrul adunării generale au fost aprobate modificările la Actul Constitutiv şi la Statutul ADI Eco-Metropolitan Cluj, modificări determinate de schimbările survenite în urma alegerii unor noi primari, în vara anului 2016. În acelaşi timp, au fost aprobate situaţiile financiare ale Asociaţiei pentru exerciţiul financiar încheiat, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2017. Tot în cadrul şedinţei AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj a fost aprobat şi cuantumul cotizaţiei membrilor, acesta rămânând la nivelul anului precedent.

Tot în cadrul şedinţei, membrilor prezenţi le-a fost înaintat, spre informare, Raportul de activitate al ADI Eco-Metropolitan Cluj, document aprobat, în prealabil, de consiliul director al Asociaţiei. Tot în acest context, membrilor prezenţi le-a fost prezentat stadiul implementării proiectului de realizare a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, inclusiv în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor la Centrul de Management al Deşeurilor, unde la finalul anului 2016 a fost atribuit contractul de proiectare şi execuţie ce vizează continuarea lucrărilor.

Îi asigur pe toţi clujenii că facem tot ceea ce ţine de noi pentru a identifica soluţiile optime şi pentru a depăşi problemele care au apărut în implementarea acestui tip de proiect, nu doar în Cluj, ci şi în numeroase alte judeţe ale ţării. În ceea ce priveşte continuarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a Celulei numărul 1 din cadrul CMID, termenul estimat de finalizare a acestora este la sfârşitul anului viitor”, a declarat domnul Marius Mînzat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi preşedinte al ADI Eco-Metropolitan Cluj.

Reamintim, în acest context, faptul că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj are ca principal obiectiv implementarea şi monitorizarea derulării proiectelor de investiţii în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului de salubrizare al localităţilor, inclusiv realizarea cu fonduri europene a investiţiei aferente Proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj.

 

Biroul de presă

 

19 aprilie 2017

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh