Instituţia Prefectului - Judeţul Cluj împreună cu structurile Ministerului Apărării Naţionale din garnizoana Cluj-Napoca și din judeţul Cluj, în cooperare și cu sprijinul structurilor din sistemul naţional de securitate și al autorităţilor administraţiei publice locale, organizează în ziua de 25 mai 2017, ora 12:00, ceremonii militare şi religioase de depuneri de jerbe şi coroane de flori în următoarele locuri:
- Cimitirul Eroilor din Calea Turzii (mun. Cluj-Napoca), la Monumentul Ostaşului Român şi la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;
- Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece (comuna Măguri Răcătău);
- Monumentul Rezistenţei Anticomuniste str. Cardinal Iuliu Hosu (mun. Cluj-Napoca);
- Monumentul Eroului Aviator Plt. Adj. Traian Dârjan–Cimitirul Someşeni;
- Troiţa de pe Feleac (comuna Feleacu).
Cu această ocazie, având în vedere prevederile HG nr. 314/11.05.2017 pentru aprobarea Programului manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor, autorităţile administraţiei publice locale organizează cu sprijinul şi participarea garnizoanelor militare, unităţilor şcolare, cultelor religioase, asociaţiilor de veterani şi al altor organizaţii neguvernamentale ceremonii de depunere de coroane şi jerbe de flori, precum şi programe proprii de comemorare a eroilor României, în funcţie de specificul local, în principal la marile mausolee ale eroilor, precum şi la cimitirele şi parcelele de onoare. În Ziua Eroilor la ora 12:00 în toate lăcaşurile de cult se trag clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se păstrează un moment de reculegere.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se proclamă Ziua Eroilor „Sărbătoare Naţională a Poporului Român în cea de-a 40-a zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, potrivit tradiţiei româneşti”, respectiv, joi, 25 mai.
* * *
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, va participa joi, 25 mai a.c., la ceremonia militară şi religioasă de la Muntele Rece, iar subprefectul Zoltán Györke va fi prezent la ceremonia desfăşurată în Cimitirul Eroilor din Calea Turzii.
Biroul de presă
23.05.2017
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.