16
Lun, Mai
33 New Articles

Administrație
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Thumbnail imagePrimăria Turda a furnizat unele cifre legate de cheltuielile cu Zilele municipiului Turda, ediţia a XIII-a prin Daniela Adace, directorul executive al instituţiei.

Aceasta a arătat că pentru această ediţie a sărbătorii turdene bugetul de venituri şi cheltuieli, respectiv fondurile disponibile pentru realizarea acestui eveniment s-au cifrat la 368 250 lei dintre care 200 000 au fost alocaţi din bugetul local. Alţi 97 250 lei s-au încasat din închirieri de spaţii către comercianţi iar


din sponsorizări s-au obţinut 71 000 de lei.
S-au cheltuit din aceştia 254 342 lei dintre care cheltuielile cu programele artistice (sume plătite artiştilor care au evoluat, sume achitate Uniunii Compozitorilor din România sub formă de drepturi de autor masa şi cazarea unor dintre artişti, în contractul cărora s-a stipulat acest lucru) s-au ridicat la 29 800 de euro, încadrându-se, conform celor susţinute de Adace, în suma de 30 000 de euro prevăzută de lege.
O categorie de cheltuieli au fost cele cu delegaţiile străine şi alţi delegaţi, formate din cheltuieli cu cazarea şi masa în special a delegaţiilor oraşelor cu care Turda este înfrăţit (Kiskunfelegyhaza, Torda şi Bihartorda) dar și a reprezentanţilor de la Camera Deputaţilor, Senat, primari şi alţi conducători ai unor instituţii publice, prezenţi la eveniment.
O altă categorie de cheltuieli au fost cele cu formațiile și artiștii care au evoluat pe scena Zilelor municipiului Turda, o alta au fost cheltuielile administrative, apoi au mai existat și cele cu utilitățile.
Concluzia directorului executiv al primăriei, Daniela Adace a fost că "acest eveniment a fost bine gestionat, din totalul fondurilor alocate realizându-se o economie de 113 908 lei. Deci pentru acest eveniment s-au folosit numai 86 092 lei din totalul de 200 000 din bugetul local".
Primarul Tudor Ștefănie a punctat că "în 2012, încasările au fost de 355, 774 milioane de lei vechi iar în acest an, comparativ, de 368, 250 milioane lei vechi. Cheltuielile din 2013 aduc o economie la bugetul local de 93 030 lei", susține primarul turdean, care a conchis că "a fost o activitate mult mai bogată și complexă decât în anul anterior".
Cu toate acestea, mulți turdeni ar putea să-l contrazică pe primarul Ștefănie întrucât valoarea însumată a trupelor și artiștilor prezenți în 2012 la Zilele Municipiului Turda au fost mult peste cea a celor de la ediția din acest an.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh