Crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 lei/kg pentru lâna comercializată, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de JOI, 13 IULIE.
Este vorba de o schemă de ajutor de minimis care are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017).
Derularea sprijinului se face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București.
Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală.
Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică.
De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor, și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.