Biroul de presă al Consiliul Județean Cluj, for condus de liberalul Păunel Tișe, cunoscut pentru lipsa de implicare în problemele din zona noastră a județului Cluj, susține că repară drumul care arată ca după un bombardament, DJ 107M. Cine să îl mai creadă, după nenumăratele exemple de dezinformări și chiar minciuni?!
Iată ce susțin cei de la CJ Cluj: „Consiliul Județean Cluj informează faptul că pe drumul județean 107M Luna de Sus (DN1) – Săvădisla – Băişoara – Buru – limită cu judeţul Alba au demarat lucrări de întreținere care au drept scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere și asigurarea unei circulații în condiții de siguranță pe un tronson în lungime de 42 kilometri. Lucrările de întreținere vizează două sectoare de drum distincte.
Astfel, pe ambele sectoare, sunt prevăzute lucrări constând în frezarea porțiunilor de drum deteriorate, plombări cu mixturi asfaltice, burdușiri, completare de acostamente, reprofilarea drumului cu piatră spartă cu cilindrare și așternere de covor asfaltic, pe sectoare.
În etapa actuală, lucrările se derulează pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 0+000 și kilometrul 21+000, urmând ca după finalizarea acestora lucrările să continue pe sectorul de drum situat între pozițiile kilometrice 21+000 și 42+000”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al CJ Cluj.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.