06
Lun, Apr
87 New Articles

Administrație
Typography

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 02 Decembrie 2019 a început efectuarea plății regulare pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în Campania 2019, autorizând la plată un număr de 55.460  fermieri cu suma totală de 17.069.104 euro, astfel:apia cluj

  • 415.263 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 049.131 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 710 euro cofinanțare de la Bugetul Național.

Plățile vor continua în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți.

Reamintim că, în perioada 16 octombrie 2019 – 29 noiembrie 2019 au fost autorizate plăți în avans aferente campanie 2019 însuma de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plățile directe acordate fermierilor în campania 2019 este de 1.943.162.000 euro.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

 

 

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh