21
Joi, Noi
5 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împăduriteaferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 că pot depune cereri de plată aferente anului 2023 pentru solicitarea sprijinului aferent lucrărilor efectuate.

În conformitate cu prevederile OMADR nr. 93/10.03.2023, Cererile de plată se depun la Centrele judeţene APIA şi al Municipiului Bucureşti, în perioada 15 martie - 9 iunie 2023 (inclusiv), de către beneficiarii care au depus Cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019, 5/2020 sau/și 6/2021.

Cererile de plată pot fi depuse și după data de 9 iunie 2023, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 9 iunie 2023 (inclusiv).

Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse, fără aplicarea de penalități, până la data de 26 iunie 2023 (inclusiv). Beneficiarii pot depune modificări ale cererii de plată după data de 26 iunie 2023, până la data-limită de depunere a cererilor de plată, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă modificarea cererii de plată ar fi fost depusă până la data de 26 iunie 2023.

În funcţie de tipul plăţii solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de înființare, împrejmuire și întreținere, specificate în capitolul V din Formularul - tip de cerere de plată pentru anul 2023.

Informaţii detaliate pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr.

APIA, mereu alături de fermieri!

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh