24
Dum, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a efectuat marți, 25 aprilie a.c., împreună cu 53 de primari clujeni – membri A.G.A. ADI Ecometropolitan Cluj, o vizită de lucru la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) în județul Cluj.

Vizita a fost efectuată odată cu finalizarea și predarea, către operatorul Supercom SA, a ultimelor două componente aferente CMID: Stația de Tratare Mecano-Biologică și Stația de sortare a deșeurilor. Astfel, au fost predate o serie de echipamente, utilaje și linii tehnologice, precum: hale, containere, camioane, platforme de compostare/depozitare, rezervoare de apă, stații de pompare, bazine de retenție a levigatului, stații de epurare, rețele electrice/apă/canalizare, drumuri, parcări, etc.

Alin Tișe: „Începând de azi putem spune că ne-am îndeplinit misiunea și am reușit, odată cu predarea ultimelor obiective din cadrul Zonei Tehnice CMID,  să intrăm în normalitate. În prezent, toate componentele SMID au fost predate integral operatorului care a câștigat contractul de delegare și care și-a asumat salubrizarea județului Cluj în următorii 10 ani. Clujenii au așteptări mari, motiv pentru care ne dorim ca întregul sistem să funcționeze uniform și fără disfuncționalități, astfel încât acesta să reprezinte un model de operare în regiune. Ne bucurăm că am reușit să rezolvăm problema gestionării deșeurilor din județ, iar în final doresc să felicit și să mulțumesc tuturor celor implicați în gestionarea acestui proiect.

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor este format din:

  • Celula de depozitare a deșeurilor, cu o suprafața de 8,95 ha și o capacitate de depozitare de 1.550.000 mc;
  • Stația de sortare a deșeurilor, cu o capacitate de procesare de 92.100 t/an;
  • Stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor (TMB), cu o capacitate de procesare de 206.000 t/an;
  • Infrastructura adiacentă: zonă administrativă, drumuri, platforme, staţia de tratare levigat, rețele, etc.

 

Biroul de presă

25 aprilie 2023

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh