Clubul Alpin Român Filiala Cluj a organizat, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, în intervalul 7-9 iulie a.c., o amplă acțiune de igienizare a lacului Tarnița.
Activitatea a reunit circa 150 de voluntari care au reușit să adune, atât de pe uscat, cât și de pe apă, din caiac, canoe sau barcă, 2600 de saci de deșeuri. De asemenea, pe lângă colectarea propriu-zisă a fost derulată și o campanie de conștientizare a populației.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a ținut să felicite organizatorii și participanții pentru implicarea și conduita responsabilă de care au dat dovadă: ”Numărul mare de persoane care au răspuns afirmativ acestei inițiative ne demonstrează, încă o dată, faptul că locuitorii Clujului sunt extrem de preocupați atât de protejarea naturii, în general, cât și de conservarea și valorificarea bogățiilor naturale cu care județul nostru se mândrește. Vom continua să oferim suport și altor solicitări pe care le vom primi în acest scop.”
Manifestarea a beneficiat și de sprijinul și asistența de specialitate a Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean.
Reamintim faptul că forul administrativ județean s-a implicat în mod activ și a susținut constant și alte proiecte în domeniul protejării mediului înconjurător, dintre care menționăm doar câteva: acțiunile de ecologizare a lacurilor Beliș și Tarnița, a Cheilor Turzii și a Cheilor Turenilor, campania națională de curățenie ,,Let`s Do It, Romania!”, activitățile de împădurire din zona comunei Petreștii de Jos și de la Măguri-Răcătău etc.
Biroul de presă
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.