22
Vi, Noi
5 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, unitate medicală aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a primit autorizația de funcționare pentru Unitatea de Transfuzie Sanguină (UTS). Spaţiul special alocat Unităţii de Transfuzie Sanguină este amplasat şi amenajat în imediata apropiere a Compartimentului de Anestezie Terapie Intensivă (A.T.I.), activitatea fiind asigurată de către personalul acestui compartiment în cadrul unui program de lucru permanent.

Practic, prin obținerea autorizaţiei de funcţionare pentru Unitatea de Transfuzie Sanguină au fost aprobate activităţile de recepţionare, testare şi administrare de sânge şi componente sanguine de origine umană din domeniul transfuziilor, precum și monitorizarea pacienţilor transfuzaţi, în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca.

            „Principalul beneficiu al obținerii acestei autorizații pentru Unitatea de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie este dat de faptul că, în acest fel, transfuziile sanguine se vor putea realiza la orice oră iar intervențiile chirurgicale se vor desfășura fără nicio problemă, indiferent de complexitatea acestora. Este vorba, deci, despre o investiţie mai mult decât binevenită, una menită să contribuie direct la salvarea a cât mai multe vieţi şi la protejarea sănătăţii atâtor persoane a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.   

În vederea obținerii autorizației, pe lângă amenajarea spațiilor, care s-a realizat pe parcursul ultimelor luni, au fost făcute investiții constând în dotarea UTS cu un aparat care permite încălzirea rapidă a sângelui sau a plasmei, fiind totodată achiziţionate teste rapide pentru determinarea compatibilităţii precum şi trei frigidere şi un congelator pentru stocarea sângelui.

            În ceea ce priveşte situaţia unităţilor medicale aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj în ceea ce priveşte autorizarea Unităţilor de Transfuzie Sanguină, în momentul de faţă trei din cele patru spitale în cauză au parcurs această etapă iar Spitalul Clinic de Boli Infecţioase se află într-o fază extrem de avansată a procedurii de autorizare. În acelaşi timp, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa, fiind o unitate medicală ce tratează boli psihice cronice, nu necesită Unitate de Transfuzie Sanguină.

 

Biroul de presă

11 octombrie 2016

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh