Autoritățile publice au, începând din acest an, posibilitatea aplicării unui nou instrument economic, care are la bază principiul “Plăteşti pentru cât arunci", instrument implementat de mare parte dintre statele europene cu scopul de a încuraja reciclarea deșeurilor, acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic, economic și al protecției mediului, potrivit ordonanței de urgență adoptate în ședința de astăzi.
Aplicarea acestui instrument are drept scop reducerea cantității de deșeuri care ajunge la depozitare și creșterea ratei de reutilizare/reciclare. Acest principiu se bazează pe două direcții de ghidare ale politicii de mediu: “poluatorul plătește” și “responsabilitatea comună“ și se aplică în moduri diferite atât în state membre UE, cât și în alte țări, în funcție de frecvența de preluare a deșeurilor, tipul de recipienți, cantitatea și tipul de deșeu și de condițiile tehnico-economice locale.
Pentru implementarea acestui principiu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va elabora un Ghid de aplicare a prevederilor propuse, care va oferi autorităților publice locale posibilitatea de a alege cele mai potrivite și mai eficiente metode de aplicare la nivel local, în funcție de specificul și contextul tehnico-economic.
Modificările introduse prin ordonanța de urgență adoptată astăzi vizează:
Ø Eliminarea obligativității existenței Planurilor Regionale de gestionare a deșeurilor;
Ø Introducerea de obligații etapizate privind nivelul de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de umplere, rambleiere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, ale persoanelor juridice pe numele cărora sunt emise autorizațiile de construcție/demolări care să ajute la îndeplinirea, până în 2020, a unui nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităților de deșeuri nepericuloase provenite din activități de construcție și desființări
Ø Crearea bazei legale pentru elaborarea de reglementări care să asigure gestionarea deșeurilor provenite din construcții și desființări, conform cerințelor Comisiei Europene
Producătorii de deșeuri și autoritățile publice locale sunt obligați să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere şi, după caz, provenind din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării, de minimum 50% din masa totală. Potrivit raportărilor la Eurostat, rata de reciclare în România la nivelul anului 2013 a fost de 4,3%, iar rata de reciclare și compostare este de 13,4%, în condițiile în care obiectivele de reutilizare reciclare sunt de 50%.
Ordonanța de urgență adoptată astăzi modifică și completează Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, în sensul transpunerii corecte și complete în legislația națională a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului și Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive și a Directivei (UE) 2015/1127.
Directiva 2008/98/CE are scopul de a contribui la realizarea, în Uniunea Europeană, a obiectivului „o societate a reciclării”, prin evitarea generării de deşeuri şi utilizarea deşeurilor ca resursă. În acest sens, se semnalează necesitatea unor măsuri care să asigure separarea la sursă, colectarea şi reciclarea fluxurilor de deşeuri prioritare. Pentru a facilita sau a ameliora potenţialul de valorificare al deşeurilor, acestea ar trebuie colectate separat, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, economic şi al protecţei mediului, înainte de a fi supuse unor operaţiuni de valorificare care să ducă la cele mai bune rezultate globale din punct de vedere al protecţei mediului. Statele Membre trebuie să încurajeze separarea compuşilor periculoşi din fluxurile de deşeuri, dacă este necesar în vederea asigurării unei gestionări raţionale din punct de vedere ecologic.
Caracterul de urgență al transpunerii actului normativ adoptat astăzi este justificat de faptul că există riscul declanșării unor alte proceduri de infringement împotriva României în ceea ce privește nerespectarea obligațiilor privind atingerea țintelor de reciclare globală și a țintelor privind reducerea cantității de deșeuri biodegradabile eliminate final.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.