În hârtii să ne batem!
În special pentru admiratorii filmelor lui Tarantino, o să încercăm o anacronie vizavi de AGA din 22 iulie. Deci:
În 18 iulie 2008 iese din Primăria Turda o hârtie înregistrată cu nr. 142/18.07.2008 care intră la Compania de Apă cu nr. de înregistrare 5852/18.07.2008. În această adresă semnată de „Reprezentant AGA Dardai Emil” (de fapt, reprezentantul municipiului Turda în AGA, dar, în fine...) se spune cum că municipiul Turda, în calitate de acţionar la Compania de Apă, deţinător al 45 de procente din aceste acţiuni, comunică faptul că „toţi acţionarii, reprezentând totalul acţiunilor, au confirmat necesitatea organizării unei Adunări Generale a Acţionarilor”. Deci Dardai e gura prin care „toţi acţionarii” (reprezentanţi ai consiliilor locale din Turda, Câmpia Turzii şi cele 7 comune) au simţit nevoia întrunirii AGA în locaţia de pe strada Axente Sever nr. 2, adică exact unde nu s-a ţinut. Punctul culminant al acestei hârtii A4 îl reprezintă, dacă permiteţi, motivarea necesităţii acestei întâlniri a acţionarilor (care oricum n-au venit): „obiectivul principal este acela al confirmărilor noilor membri ai consiliului de administraţie, astfel cum aceştia au fost desemnaţi de consiliile locale, acţionare ale societăţii” şi, în consecinţă, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie dar şi de director (al Companiei de Apă) îl invită pe Sorin Săveanu (căruia îi şi era, în fapt adresată hârtia) să participe la AGA (care nu s-a ţinut).
Dacă ne amintim de şedinţa consiliului local din acelaşi 18 iulie 2008, cu revocarea şi desemnarea consiliului de administraţie al Companiei de Apă, la momentul când o fi aflat obiectivul prezentat de Dardai pentru întrunirea AGA, Săveanu a şi văzut roşu în gât de la cât a vorbit pe tema asta. Motiv pentru care a arătat că şi el ştie scrie hârtii A4. Astfel, tot în 18 iulie, de la Compania de Apă iese o hârtie cu nr. 5860/18.07.2008, care intră în Primăria Turda cu nr. de înregistrare 7594/18.07.2008, hârtie adresată de Săveanu lui Dardai, în care se spune că „În conformitate cu art. 13.4 din Actul Constitutiv în vigoare al societăţii, convocarea trebuie completată astfel: «Dacă ordinea de zi conţine propuneri de modificare a Actului Constitutiv şi/sau a Contractului de Delegare, convocarea trebuie să cuprindă în întregime textul acestor propuneri. Acţionarii vor respecta avizul Asociaţiei (de Dezvoltare Intercomunitară – n.r.) privind orice modificare a prezentului act constitutiv»”. Ta-ta-naaaam!
Probabil ca să mai pună paie pe focul de paie al unor întâmplări deja întâmplate, Săveanu mai completează: „anterior aprobării unor membri ai Consiliilor de Administraţie, este evident că trebuie revocaţi cei existenţi”. Hopa! Deci nu erau chiar paie aruncate pe un foc de paie, ci cărbuni încinşi aruncaţi pe un foc arzând mocnit. Sau un avânt pe care şi-l luase Săveanu pentru alineatul următor, în care amintea de Actul Constitutiv în vigoare şi ale sale art. 7 (Asociaţia de Dezvoltare e cea care are atribuţia de a propune revocarea membrilor consiliului de administraţie al Companiei de Apă), art. 12 (AGA alege şi revocă membrii consiliului de administraţie, numai că nu orice membri, ci îi poate alege exclusiv din lista de persoane propusă de Asociaţia de Dezvoltare şi îi poate revoca pe cei existenţi numai la propunerea Asociaţiei de Dezvoltare) şi art. 16 (membrii consiliului de administraţie sunt numiţi şi/sau revocaţi exclusiv printr-o hotărâre AGA, la propunerea Asociaţiei de Dezvoltare). Şi cam chiar înainte de a scrie „cu stimă...” Săveanu mai scrie cu tastatura că, în calitate de preşedinte al şedinţei „vă asigur de deplina corectitudine a manifestării în cauză, dar legalitatea documentelor şi acţiunilor anterioare vă privesc în întregime ca şi acţionar care convoacă AGA, conform articolului 13.1”.
Sens în grup
Grupul celor care îşi pun întrebări şi aşteaptă răspunsuri vrea să ajungă la un consens. Aşa că îşi pune întrebări şi aşteaptă răspunsuri. Oare să fie momentul în care să ne amintim cum în şedinţa de consiliu din 18 iulie 2008 peremistul Doru Anca a întrebat dacă s-a ţinut AGA iar Miclăuş (şeful iniţiatorilor de revocări şi desemnări) a răspuns că AGA va fi şi „va ţine cont de propunerea noastră”? Oare să întrebăm cine s-a ocupat de cărbunii încinşi? Oare să ne întrebăm care e AGA aia care „va ţine cont de propunerea noastră”, dacă AGA convocată de însuşi acţionarul majoritar nu s-a ţinut (având în vedere că nici cel care a convocat-o nu a fost prezent)?
Hm... Ia să lăsăm deoparte aceste întrebări, deocamdată, şi să vă invităm să rezistaţi la mai multe numere. Primul e 18, apoi e 7, apoi 2008, apoi 142 şi 5860. Nu e nici bingo, nici linie. 18.07.2008 e data şedinţei şi a schimbului de adrese iar 142 şi 5860 sunt numere de înregistrare ale adreselor.
Dacă schimbul de adrese dintre Dardai şi Săveanu făcut în aceeaşi zi cu şedinţa consiliului local a avut loc înainte de începerea şedinţei de consiliu, cum de nu s-a ridicat Dardai în plen să spună că a citit prevederile Actului Constitutiv (cum i-a atras Săveanu atenţia acţionarului) şi că ceva nu puşcă? Admitem inclusiv posibilitatea ca noi să fim mai bine pregătiţi, motiv pentru care iar ne întrebăm cum de nu au existat public (pentru că priveşte întreaga comunitate) documente ale Asociaţiei de Dezvoltare din care să reiasă pe cine a propus Asociaţia (către AGA) pentru revocare, care e lista de propuneri pentru noul consiliu de administraţie, din care să aleagă AGA, când s-a desfăşurat concursul pentru postul de director şi care a fost comisia de examinare.
Deci grupul celor care îşi pun întrebări şi care aşteaptă răspunsuri, chiar vrea să ajungă la un consens. Abia acum puteţi să reveniţi la întrebările cu „oare” şi chiar să mai adăugaţi: „Oare ne va răspunde Miclăuş la aceste întrebări?” „Sau Radu Crişan?”.
Apropo, AGA de marţi, de după şedinţa din 18, nu s-a ţinut. Cum? Ştiaţi?! Hm...
Şedinţa care nu s-a ţinut
Tools
Typography
- Smaller Small Medium Big Bigger
- Default Helvetica Segoe Georgia Times
- Reading Mode
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.