21
Joi, Noi
5 New Articles

Turdaleaks
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times


Toate bune şi frumoase pentru că  au mai cumpărat şi alţii curţile şi grădinile fără licitaţie publică. Numai că în cererea înaintată de prim-procuror, acesta arată, sub semnătură, că solicitarea sa vizează o „suprafaţă de teren aferentă imobilului şi deţinută de catre subsemnaţii ( N.R. Deac Dan şi Deac Valeria Mariana) în baza contractului de închiriere.” O minciună sfruntată, pentru că un astfel de contract de închiriere nu există, ne asigură Doru Anca dar şi alţi consilieri locali. Dovadă şi faptul că respectiva cerere adresată consiliului local continuă cu actele pe care Dan Deac le anexează, printre care nu se află contractul de închiriere.
În cadrul şedinţei de consiliu, cel care s-a „prins” de şopârlă a fost Doru Anca, omul care a solicitat executivului să-i arate contractul de închiriere. Primarul Ştefănie l-a trimis pe Nicoale Suciu, şeful SPAPI, să aducă respectivul act. Suntem siguri că Suciu ştia clar că nu există un astfel de contract pentru că nu cred că a ajuns nici măcar în biroul său. Probabil a fumat o ţigară sau a fost la toaletă şi s-a întors spunând: „Nu este contract!” Aşa că preşedinta de şedinţă, consilierul PD-L Daniela Florea, a amânat proiectul, până la aducerea de către solicitant a contractului de închiriere.
Doru Anca spune că nu va lăsa ca lucrurile să se termine aici. El a anunţat că va face o plângere penală chiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, condus de prim-procurorul Dan Deac, dar şi la şefii acestuia de la Cluj. El îl acuză pe Dan Deac de fals în declaraţii şi fals în acte publice, dar şi de încercare de inducere în eroare a autorităţilor locale. „Să-i fie ruşine!” mai spune bătrânul consilier local, făcând gestul de atingere al obrazului cu degetul arătător şi continuă: „Păcat că oameni ca Dan Deac sunt puşi să aplice legea...”
Din cele spuse de alţi politicieni locali, afacerea are şi alte dedesubturi, pe care le vom dezvălui când vom avea suficiente informaţii certe.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh