Dacă s-a luat decizia ca la Spitalul municipal Turda să se organizeze o secție cu 20 de paturi pentru bolnavii de Covid-19 și alocarea singurele 4 paturi de la ATI pentru aceștia, înseamnă că sistemul sanitar din Centrul universitar medical Cluj-Napoca este copleșit de numărul extrem de mare de cazuri noi de coronavirus.
Județul Cluj este unul dintre cele mai afectat în ultimele săptămâni, de noul coronavirus. Motiv pentru care capitala județului nostru a fost vizitată de două ori în doar două săptămâni de ministrul sănătății, Nelu Tătaru, în încercarea acestuia de a găsi soluții la fața locului.
Numai în această săptămână, autoritățile județului Cluj au raportat următoarele cazuri noi de coronavirus: luni -159, marți-355, miercuri-293, joi-534, vineri-722! Adică peste 2000 de cazuri de Covid-19. Este adevărat că la Cluj se fac mult mai multe teste pentru depistarea temutului virus, ceea ce este bine, însă numărul mare există și pune presiune pe sistemul sanitar.
Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, ne transmitea marți că: „Suspecții de Covid se internează în saloane tampon în toate spitalele din județ până se primesc rezultatele testelor. Ulterior, daca sunt pozitivi, în funcție de evaluarea medicilor, sunt trimiși acasă în carantină, dacă prezintă o formă ușoară sau în cele 4 spitale Covid din Cluj-Napoca (Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca (fostul Clujana). Asta e procedura. Total paturi ATI în cele 4 spitale sunt 52”, ne transmitea prefectul clujean, referitor la persoana căruia trebuie să ne raliem laudelor aduse de colegul Ovidiu Bucur – Refleqt Media și să conchidem că, cel puțin până acum, este cel mai competent prefect pe care l-a avut județul nostru în ultimii 20 de ani, cel puțin din punctul de vedere care ne interesează pe noi, jurnaliștii: comunicarea.
Din cele 52 de locuri la ATI, ieri erau ocupate 41! Ceea ce spune totul despre ocuparea spitalelor Covid-19, mai ales că numărul de cazuri noi crește de la o zi la alta iar singura speranță de stabilizare sau chiar reducere a acestor cifre stă în noile măsuri. Impuse guvern de luni, 9 noiembrie!
Iată că o mână de ajutor este întinsă sistemului medical din Cluj-Napoca de către Comitetul pentru Situații de Urgență Turda, condus de primarul Cristian Matei, care anunță deschiderea secției Covid-19 la Turda.
Cel mai recent Buletin de presă, din 06.11.2020, referitor la Situația măsurilor COVID-19 în Județul Cluj, indica următoarele: „Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:
În ultimele 24 de ore, 722 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj
Total număr de teste 2.977, din care 961 teste efectuate la cerere și 2.016 teste diagnostic grupe de risc. Până în acest moment s-au realizat 237.336 de teste, la nivelul județului Cluj.
46 persoane internate în ATI, din care 41 din județ;
Total vindecați și externați 1.471, din care 1.168 din județul Cluj;
Total decedați 137, din care 105 din județul Cluj.
În acest moment sunt internați 637 de pacienți, din care 595 din județul Cluj. Referitor la elevi/cadre didactice, situația pe județ este următoarea: 166 de elevi din 82 unități de învățământ, pozitivi cu coronavirus și 104 cadre didactice din 83 unități de învățământ”, arată cifrele transmise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Mircea Abrudean.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcția de Sănătate Publică din Cluj, pe localități (UAT), la data de 06.11.2020 a ajuns, referitor la Turda, 4.33, după ce, cu doar o zi în urmă era de 3.68. La Câmpia Turzii în 6 noiembrie era 6.12, după ce în 5 noiembrie era 5.22. Același indicator era, pe 6 noiembrie, la Cluj-Napoca, de 6.94, la Luna 3.88, la Mihai Viteazu, 2.37, Moldovenești, 0.61, la Petreștii de Jos, 1.18, la Ploscoș, 6.21, la Săndulești 2.24, la Tritenii de Jos, 5.87 și la Viișoara, 6.87.
În clasamentul național stabilit pe baza indicatorului pomenit mai sus, județul Cluj se situează pe un îngrijorător loc doi, cu 5.92, după județul Sălaj, care are 6.01, dar foarte aproape de acesta. În plus, județul Cluj nu a mai părăsit primele trei locuri de circa 3 săptămâni, atât din punctul de vedere al acestui coeficient, cât și după numărul de cazuri noi apărute zilnic.
Aceasta fiind realitatea, nu ne rămâne decât să vă îndemnăm la respectarea normelor sanitare și de distanțare socială, menite să reducă presiunea cazurilor de infectare asupra sistemului sanitar la care, probabil, foarte mulți dintre noi am apelat sau vom apela la nevoie, el fiind singura speranță a celor care fac forme mai grave de Covid-19. Iar ne îmbulzim să ne facem provizii, iar avem, cu toții, nervi întinși la maximum, însă, oricât ne-ar fi de greu, tuturor, trebuie să ne gândim prin ce trec cei care respiră doar cu ajutorul ventilatoarelor sau a tuburilor de oxigen. Nu avem de ales, trebuie să trecem prin această pandemie a vremurilor noastre și nu o putem face decât împreună. Așa că, răbdare, omenie și solidaritate!
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.