21
Joi, Noi
5 New Articles

Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Să cădem de acord că, în România, partidele puternice de prim rang sunt PSD (același de după Revoluție încoace) și PNL (ranforsat prin mascarea PDL-ului care a reușit să aibă puterea vreo 8 ani). Toate celelalte, care vor să urce în ochii electoratului și să devină puternice, nu au de ales, trebuie să urmeze una dintre căile lăsate pe-afară de PSD-PNL: super-patriotismul, ultra-ortodoxismul, extremismul și/sau populismul. 

Cu AUR, tocmai aici e problema, că extremismul își dă mâna cu populismul, afișează un patriotism exacerbat, care scârbește nu de azi de ieri, ci chiar de pe vremea dictatorului căzut de Crăciunul opșnoist. Preia și un ortodoxism adaptat la nevoile politice  (vezi prezența controversatului Mihail Neamțu, pe bună dreptate criticat de oamenii sănătoși la cap, care, la 46 de ani se află la a treia căsătorie, dar ne dă tuturor lecții despre „familie” și „tradiții”). Ca să închei paranteza legată de acest personaj duplicitar, care își vinde cărțile prin biserici cu ajutorul preoțimii, trebuie să nu uităm că a pus bazele unui partid intitulat Noua Republică, a participat la alegeri pe listele Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, iar după ce s-a afirmat ca susținător băsescian  a candidat din partea ARD, în 2017, Mihai Neamțu a devenit membru al Partidului Național Liberal iar în 2019 s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară (PMP), a fost susținut de Partidul Alternativa Dreaptă iar  în 2024 a candidat pe listele AUR la alegerile europarlamentare (puțină lume a observat că, totuși, el pare să fi candidat ca membru al Partidului Republican (al cărui șef pe județul Cluj este turdeanul Mircea Irimie), pe lista AUR: https://europarlamentare2024.bec.ro/wp-content/uploads/2024/04/candidati_AUR.pdf dându-se drept... dascăl), de fapt, un veleitar fără consecvență și sinceritate pe un loc total neeligibil. Cine vede vreo similaritate în traseismul său cu cel al turdeanului Mircea Irimie, este o persoană de bun simț, ancorată în realitățile prezentului.

Dacă încheiarăm paranteza care a dorit să descrie lipsa de identitate și substanță a partidului extremist al lui Simion, care face orice și adună pe oricine pentru ca el, George Simion să parvină (paranteză extinsă – În decembrie 2020, teologul conservator l-a criticat pe liderul AUR.  „Cine reprezintă AUR-ul?!  Simion, încă o dată, e o nulitate, ați înțeles, domnule?! Simion George este o nulitate, nu știe nimic! Nimic, despre nimic”, spunea Mihail Neamțu. Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/alegeri-europarlamentare-2024/mihail-neamtu-candidat-aur-la-europarlamentare-spune-ca-l-a-numit-nulitate-pe-simion-din-cauza-cetii-mentale-provocate-de-covid-2749031 ), hai să vorbim puțin despre ceea ce acești hAUR-iști cred că este capodopera lor, care le va aduce multe voturi la alegerile ce stau să vină.

.........

Fragment dintr-un articol pe care îl poți citi integral aici: https://turdainfo.ro/index.php/mai-multe/ancheta/26185-simion-promite-orice-pentru-a-fi-votat-alesii-aur-de-la-turda-au-apartamente-dar-mai-vor-au-credite-si-vor-sa-preluam-noi-achitarea-dobanzii 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh