Un sfert de secol de la Revoluția Română… Pfffff…

Se împlinește un sfert de secol de la momentul în care România s-a ”scuturat” de comunism, asemenea unui maidanez căruia i s-a lipit burta de șira spinării. Valul eliberării s-a propagat dinspre vestul țării, luând pe nepregătite pe Ceaușescu și ai săi. Era timpul ca el să cedeze, istoria nu mai putea aștepta. Nu-mi propun să prezint în aceste câteva rânduri care mi s-au cerut despre cei 25 de ani scurși de la Revoluție o trecere în revistă sau o rememorare a momentele acestui eveniment istoric.

Puștii interesați de aceasta pot citi și îi invit să o facă, nenumărate cărți istorice, însă îi sfătuiesc să aleagă cu grijă. La Revoluție și de atunci încoace, ”manipularea” și în special ”manipularea maselor de oameni” au fost cuvinte de ordine păstrate cu sfințenie de cei care s-au perindat la putere.

Iliescu urma să ”salveze” România în 6 luni. A distrus-o și a vândut-o pe bucăți, împreună cu succesorul său, Emil Constantinescu. Rațiu, Coposu și alte personalități democratice au fost blamați și prigoniți, obligați să asiste la profeția comunistului Silviu Brucan care spune că poporul român are nevoie de 20 de ani pentru a învăța ce este democrația. Nimic mai adevărat, pentru că, atunci când vorbim de viața socială ar fi bine să disecăm totul pe generații. Iar o generație este considerată a fi o perioadă de 25-30 de ani, termenul fiind folosit în demografie, științe sociale, marketing și frecvent pusă în legătură cu cultura de masă.

La revoluție, în 1989, o anumită generație l-a schimbat pe Ceaușescu, împușcându-l fără milă spre oroarea comunității internaționale (s-a vorbit din nou de Dracula și poporul său, mai intens ca niciodată). Este vorba de generația tânără de atunci, adică acei oameni care aveau 20-30-40 de ani, nu cei bătrâni, care au trăit comunismul ca pe o salvare de la sărăcie, ca pe o demnă egalizare între oameni, care nu mai erau robi pe pământurile bogaților, care au părăsit noroiul satelor, foamea și sărăcia pentru a trăi mai curat, mai civilizat, într-o anumită  bunăstare pe care nu o cunoscuseră înainte nici ei, nici părinții lor. Vorbim de cei mulți, majoritatea românilor care voluntar sau forțat, și-au modificat stilul de viață într-o societate cu totul nouă, în anii ’50-’60-’70. Ei bine, nu aceștia l-au răsturnat pe Ceaușescu, ci copiii acestora. Copiii care nu-i datorau lui Nicolae Ceaușescu decât o copilărie petrecută în lipsuri, la cozi la ”Alimentara” și la ”Pâine”, la ”Aprozar” și la ”Gostat”, și care aveau în față o perspectivă sumbră a viitorului, într-o țară închisă după paravanul ”Cortinei de fier”. Cu alte cuvinte, pe scurt, în momentul în care dictatorul Ceaușescu a hotărât, cu un orgoliu nemăsurat, dar pe spinarea poporului său, să achite datoriile către țările occidentale, el practic s-a auto-condamnat la moarte. Însă nu știa asta și nu a putut crede nici în ceasul al 12-lea. Motivul: a înfometat poporul pentru a-și atinge un scop prostesc, legat de mândria sa de dictator.

Ei bine, același lucru se întâmplă în zilele noastre cu ”Generația Facebook”, smartphone-ul și programele sale reașezând relațiile sociale pe alte standarde, standarde pe care unii, extrem de inteligenți, abili și implicați politic reușesc să e folosească, având mare succes. Ponta dat câștigător a fost detronat în turul doi al alegerilor prin propagarea unor mesaje care să indigneze opinia publică, mai ales pe cei tineri, legat de votul din afara țării.

Acum, pentru ca paralela să fie totală, se pune întrebarea cât a fost manipulare și cât a fost adevăr în derularea evenimentelor din 1989 și 2015. După acea revoluție sângeroasă, să se fi făcut, la 25 de ani distanță, o revoluție de catifea și la noi? Nu cred. Cred mai mult în manipulare politică, din ambele părți și referitor la ambele documente.

Aveam 17 ani la Revoluție. Am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat la Turda. Nu am înțeles nici în ziua de azi. Cu toate acestea mă închin celor care au fost sacrificați atunci, ca porcii de Ignat, în acele zile reci de decembrie care au culminat cu Crăciunul în care românii și-au ucis conducătorul din ultimii 34 de ani.

Privind retrospectiv acești 25 de ani, vedem că sunt tot atâția ani de speranțe năruite. Cei bătrâni mor de foame și frig, cei tineri pleacă din țară. Rămânem noi, o altă generație de sacrificiu, a câta oare? După decenii în care am lucrat la negru pentru patroni aflați mână în mână cu organele de control într-una dintre cele mai corupte societăți europene, cine o să ne plătească nouă pensie, la anii senectuții? Ceaușescu a avut grijă de bătrânii săi: majoritate mor demni cu o pensie din care-și mai ajută, încă, copiii. Voi, Iliescule, Constantinescule și Băsescule, ce ați făcut cu noi?

După 25 de ani de minciună, manipulare și hoție, ce motiv am avea să ne punem speranța în Iohannis?