03
Ma, Dec
4 New Articles

Film, muzică, divertisment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

IL VOLO, trio-ul italian de renume mondial, va concerta pentru prima dată pe scena sălii BT Arena din Cluj-Napoca în luna iulie a acestui an. Concertul va avea loc pe 18 iulie, la numai două zile distanță de reprezentația de la București, și face parte din programul turneului mondial „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE!”, un turneu impresionant cu peste 100 de concerte susținute pe toate continentele.

 

Biletele pentru concertul din data de 18 iulie au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate atât online cât și de la punctele de vânzare din rețeaua EVENTIM.RO, la prețuri cuprinse între 145 lei și 440 lei, în funcție de categoria de loc.  

IL VOLO domină lumea pop – opera internațională de peste un deceniu. Acompaniați de o orchestră simfonică amplă, tenorii Piero Barone și Ignazio Boschetto împreună cu baritonul Gianluca Ginoble, vor cuceri publicul din Cluj cu un repertoriu muzical fascinant. Concertul de la BT Arena Cluj-Napoca va cuprinde interpretări speciale ale compozițiilor legendare semnate de Ennio Morricone precum și melodii celebre care i-au propulsat în topul celor mai apreciați artiști internaționali ai momentului.

Video IL VOLO – „Grande Amore”https://youtu.be/w1f6o1HQBvg

Turneul „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE!” poartă numele celui mai recent album al trupei lansat la finalul anului trecut și reprezintă un omagiu adus regretatului maestru Ennio Morricone, unuia dintre cei mai mari muzicieni, compozitori și dirijori ai secolului XX. Albumul „IL VOLO sings Morricone” cuprinde 14 melodii legendare din repertoriul marelui muzician, interpretate de membrii trupei IL VOLO în semn de apreciere și respect profund pentru întreaga sa activitate, la numai un an de la moartea domniei sale.

Pentru înregistrările finale ale albumului, IL VOLO a colaborat cu artiști de anvergură precum, violonistul David Garrett pentru piesa „La Califfa”, violoncelistul Stjepan Hauser de la 2Cellos în „Se”, trompetistul Chris Botti în „Come Sail Away” și flautistul Andrea Griminelli în „Nella fantasia”, de asemenea, și cu Orchestra Roma Sinfonietta dirijată de Maestrul Rota, orchestră care a performat alături de Ennio Morricone pe marile scene din lume încă din anul 1994, anul înființării.

Primul eveniment „IL VOLO – Tribute to ENNIO MORRICONE” a avut loc pe 5 iunie 2021, la Arena di Verona și a fost transmis în direct pe postul de televiziune RAI 1. Concertul s-a bucurat de un succes impresionant, înregistrând o audiență record de 4.702.000 de telespectatori.

Astfel, Piero, Ignazio și Gianluca îi dedică regretatului muzician o parte din cariera lor extraordinară, realizând un proiect rafinat, destinat să ajungă direct în inimile a milioane de oameni din întreaga lume. Vocile unice ale celor trei artiști aduc în prim plan melodiile de neuitat ale celebrului dirijor, muzician, compozitor și autor, unele dintre cele mai importante coloane sonore de film din istoria cinematografiei italiene și internaționale, cum sunt „Once Upon a Time in America”, „The Bad, The Good and The Ugly” sau „Cinema Paradiso”. Acest proiect global, marcat nu numai de lansarea iminentă a albumului ci și de organizarea acestui turneu mondial, a fost susținut chiar de familia maestrului Ennio Morricone.

Piesa „The colors of love”, de pe același album, scrisă pentru cei trei tenori de Andrea Morricone, fiul lui Ennio, este o melodie care vorbește despre singurătatea din vremea pandemiei de Covid-19, despre zgomotul constant al ambulanțelor – „un sunet îndepărtat”, despre dificultatea de a reacționa în timp ce privești uimit lumea de la o fereastră și, în sfârșit, despre sentimentul de libertate pe care îl simți atunci când totul se termină și îți poți îmbrățișa din nou persoana iubită.

Albumul conține și piesa „The Ecstasy of Gold”, extrasă de pe coloana sonoră a filmului „The good, the ugly, the bad”, însoțită pentru prima dată de un text, scris tot de fiul său, Andrea Morricone.

IL VOLO a început să răspândească frumuseţea muzicii clasice, a operei tradiţionale şi fenomenul belcanto-ului italian în întreaga lume, dorind să asigure continuitate muzicii clasice şi să atragă tinerii spre acest gen muzical.

 

Gianluca Ginoble, Ignazio Boschetto şi Piero Barone şi-au început cariera la vârsta de 14 ani, când au apărut într-o emisiune TV. Producătorul i-a reunit într-un trio şi le-a ales numele de scenă - IL VOLO. Datorită talentului lor uimitor, artiștii au împărțit scena cu unii dintre cei mari artiști internaționali, precum Barbra Streisand, Andrea Bocelli, Bono, Carlos Santana sau Eros Ramazzoti. Sunt singurii interpreţi italieni care au fost invitaţi să participe la ”We Are The World” For Haiti, în 2010, alături de alte 80 de vedete mondiale și primii artiști italieni din istorie care au semnat primul contract cu o casă de discuri din Statele Unite al Americii. Au lansat cinci albume de studio cu statut de platină şi au obținut două nominalizări la Premiile Grammy.

 

În 2015, au câştigat concursul Sanremo cu piesa Grande Amore şi au reprezentat Italia la Eurovision. Apoi, au lansat albumul „Notte Magica – un omagiu adus celor trei tenori”, inspiraţiilor lor, Carreras – Domingo - Pavarotti, iar în 2016 şi 2017 susțin un turneu mondial înregistrând un succes fără precedent. Concertul lor de deschidere de la Florenţa a fost susţinut chiar de Placido Domingo şi a fost difuzat în 500 de cinematografe din Italia şi din întrega lume. În 2019 se întorc din nou pe aceeaşi scenă şi câștigă admirația publicului cu melodia Musica Che Resta. Albumul Musica, cu melodia Musica Che Resta, s-a aflat în Top 10 al celor mai bine vândute albume de pe iTunes, în 14 ţări – Malta, Brazilia, Israel și multe altele, fiind al doilea cel mai bine vândut album în Japonia, după Bohemian Rhapsody.

 

Favorit al Papei Francisc, trio-ul a fost invitat, la începutul anului 2019, să participe la cea de-a XXVI-a ediții a Zilei Mondiale a Tineretului din Panama; aici au cântat „Ave Maria” în prezența a peste un million de spectatori.

 

Pin It