03
Ma, Dec
4 New Articles

Interviu
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

domeniul-public-campia-1Dumitru Drăghici, actualul director al SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA, este unul dintre foştii ingineri ajunşi în conducerea combinatului metalurgic înainte de începutul sfârşitului pentru această unitate, dar care a supravieţuit colapsului de la Mechel plecând de acolo încă din anul 2006. Vă prezentăm un scurt dialog cu el, convorbire plină de istorie dar şi de actualitate, o porţie de nostalgie din partea unui om adânc ancorat în cotidian.

R. : Mai întâi aş vrea să-l prezentaţi pe omul Dumitru Drăghici de la început până la momentul de maximă responsabilitate din cadrul ISCT.

Dumitru Drăghici: Sunt născut în judeţul Buzău, liceul şi facultatea le-am făcut în Bucureşti. Am venit la Câmpia Turzii prin repartiţie, cum era atunci, şi am lucrat 22 de ani la Industria Sârmei, unde am plecat, ca să zic aşa, de la inginer stagiar şi am tot urcat: şef de secţie schimb, şef de schimb, inginer cu pregătirea fabricaţiei, şef departament producţie care dispecera tot combinatul, inginer şef oţelării laminoare. În momentul în care s-a terminat, practic, sectorul cald, am părăsit combinatul, în mod voluntar, după ce am rămas, ca să zic aşa, fără obiectul muncii. Am fost foarte ataşat de ce am făcut, oţelării, laminoare. În 2006, când am plecat, s-au închis dintre secţiile pe care le-am condus: s-a închis fluxul de sudură, laminorul 1 şi micro-laminorul, s-a închis 1001 şi 1002 şi turnătoria, s-a închis laminorul 2, laminorul 4 deci practic 7 secţii pe care le-am coordonat au fost închise.


 

domeniul-public-campia-2La Industria Sârmei am venit în anul 1984 şi am stat până în 2006, deci 22 de ani. Din 2006 până în 2012 am lucrat în sectorul privat, la două firme, ca şef de secţie, director tehnic şi director comercial, cinci ani la o firmă din Cluj, un an la o firmă din Câmpia Turzii. Naveta, cu toate că făceam şi acolo ce-mi plăcea, era vorba de coordonare producţie, dar naveta a fost puţin mai dificilă şi am reuşit să vin acasă. Aşadar, am venit aici cu repartiţie şi, soţia fiind din Câmpia Turzii, am rămas aici.

R.: Ajungem la perioada actuală, la SC Domeniul Public Câmpia Turzii.

D.D.: Din 2012, de la începutul lui octombrie, sunt director la Domeniul Public, pe care am încercat să-l redinamizez. Şi aici m-am implicat, vă spun cu sinceritate, m-am implicat total, vreau ca lucrurile, în timp, să meargă bine. Sunt două aspecte aici, problema cantităţii pe care o reuşeşti şi, nu în ultimul rând, eu o văd cea mai importantă calitatea lucrului pe care îl faci. Vin dintr-un sistem unde nu puteai să greşeşti. Industria Sârmei nu era doar o unitate de producţie, ea şlefuia caractere. La Industria Sârmei nu puteai să greşeşti o şarjă de oţel, nu puteai să greşeşti o schemă de laminare, deci trebuia să faci lucrurile exacte şi încerc să le imprim colegilor acelaşi lucru.

domeniul-public-campia-3R. Răspunderea era mare pentru că şi pagubele puteau fi mari…

D.D.:  Da, o şarjă ratată însemna 100 de milioane la Industria Sârmei, şi nu se putea juca nimeni cu a rebuta o şarjă sau a greşi o schemă de laminare dimensional sau calitativ şi atunci, normal, trebuia să fii cu capul limpede tot timpul, în sensul de a lua cea mai bună hotărăre pentru că e o problemă destul de delicată şi coordonarea şi conducerea unui colectiv, chiar dacă uneori poţi greşi, dar numai puţin. Trebuie să le dai oamenilor din subordine cele mai bune soluţii, asta înseamnă un manager, să aleagă soluţiile cele mai bune, nu le alege singur, se consultă şi cu colegii, cu superiorii.

R.: Cum este colaborare cu Primăria Câmpia Turzii, cu cei care dau comenzile pentru asfaltări sau alte amenajări edilitare?

D.D.: În privinţa executivului, am avut un sprijin total din partea domnului primar, a domnului viceprimar, a colegilor cu care am lucrat, în speţă de la serviciul tehnic, deci, pe lângă o consultare permanentă, care a făcut să facem lucruri, zic eu, bune, pentru că s-a văzut că s-a schimbat ceva.  Prin sprijinul acordat, tot timpul am fost înţeles, activitatea de drumuri a devenit o activitate principală pentru executivul primăriei, pentru domnul primar, pentru domnul viceprimar, s-a pus o importanţă deosebită pentru activitate, dar am fost şi sprijinit, nu mi s-a spus faci şi nu mă interesează, mi s-a spus faci, te ajutăm. Am fost ajutat şi logistic, şi cu bani, s-a asigurat o sumă importantă pentru activitatea noastră. Dacă la începutul anului, când s-a făcut bugetul, toată lumea era foarte sceptică. Spuneau că avem o sumă mică faţă de anii trecuţi, dar vă spun că suma a fost depăşită în trei rectificări în care ni s-au dat bani, iar executivul primăriei a încercat să reducă creanţele care le avea faţă de noi.

domeniul-public-campia-4R.: Deci se poate spune că anul acesta a fost un an productiv în domeniul asfaltărilor de drumuri.

D.D.: Da, da, o spun cu toată răspunderea.  Deci, am fost sprijiniţi total, sprijiniţi, dar şi controlaţi, ceea ce mi se pare normal.

R. : Puteţi exemplifica din munca acestui an, un efort care se vede cu ochiul liber pe multe străzi din oraş?

D.D.: Ar fi strada Griviţei, pe care, practic, am început-o la sfârşitul anului trecut, apoi au fost două străzi care erau desfundate, Viitorului şi Zaharia Stancu, făcute integral, inclusiv cu fundaţie, strada Daciei care a fost, de asemenea, o stradă foarte, foarte rea. În ultimul timp am reuşit să reabilităm străzile Luncii, Traian până la Titulescu, Petru Maior, Dobrogeanu Gherea şi Ialomiţei, Târnavelor 2 şi Livezii, care sunt la nivel de bordurare şi nivel de macadam, bineînţeles cu trotuarul care a fost asfaltat pe Târnavelor 2 şi sper să ne ajute timpul, să nu vină chiar aşa zăpada, ca să mai putem efectua unele lucrări, pentru că mai avem, în urma unei şedinţe tehnice.

Vreau să vă spun, ca modalitate de lansare a programului pentru drumuri, că este o comisie tehnică numită prin decizia domnului primar Radu Hanga, din care face parte dânsul, domnul viceprimar Dorin Lojigan, şef serviciu tehnic, Mirela Iurean, şi subsemnatul.  În urma discuţiilor avute la comisia tehnică de drumuri se stabileşte, spre exemplu: se face drumul Târnavelor 2. Pe Târnavelor ce facem? Facem decopertare 30 de cm, facem fundaţie, strat de balast, 20 cm, start de macadam, 10 cm, binder, 6 cm, strat de uzură, 4 cm, trotuarele se fac din borduri carosabile, trotuarul se face asfaltat, se face un proces verbal şi este semnat de membrii comisiei. Practic aceasta este tehnologia de lucru.

R.: Aşa cum susţine şi edilul şef, Radu Hanga, în acest an şi jumătate de când sunteţi aici am înţeles că s-a mers pe un accent pus pe calitate, pe lucrări definitive, şi nu pe plombări şi lucrări temporare.

D.D.: Lucrările temporare le-am făcut numai şi numai în situaţii extreme. Adică vine cetăţeanul şi pe o stradă este o groapă de îşi rupe maşina, atunci e nevoie să fac acolo, rapid, o lucrare provizorie, dar nu am căutat să permanetizăm situaţia aceasta pentru că am ajuns la concluzia că sunt doar bani aruncaţi, dacă faci un lucru provizoriu.

Aţi văzut că aici pe stradă a intervenit gazul şi noi avem un contract de readucere la starea iniţială, trebuie să vă spun că 10-15 % din finanţările de anul acesta le-am făcut şi prin nişte contracte externe cu mai multe firme  care au lucrări la diferite reţele în Câmpia Turzii. Noi le-am făcut nu numai asfaltarea, la una din firme am realizat chiar şi infrastructura, câştigând, iată, nişte bani care au venit şi din altă parte decât de la bugetul local.

domeniul-public-campia-5La nivelul comisiei se face un program, acum nu ne mai lansăm haotic. Când am venit la început, până ne-am aşezat puţin, făceai aia, făceai cealaltă, sunt bani, nu sunt bani… Acum există un program, există o finanţare asigurată. Ţineţi minte că la începutul anului s-a mers pe ideea de străzi care sunt „bugetate”, străzi care sunt în aşteptare şi străzi care sunt în pregătire. S-au asigurat bani şi pentru cele care erau în aşteptare şi pentru cele care erau în pregătire. Nu mi se dă ordin de începerea lucrărilor dacă nu e asigurată finanţarea.

R.: Dumneavoastră, prin funcţia pe care o aveţi în acest moment, aveţi poate cea mai clară idee despre cât a mai rămas de asfaltat din străzile din Câmpia Turzii. Vreau să vă întreb: mai există probleme foarte grave pe anumite străzi care ar sunt, ştiu eu, desfundate sau doar pietruite şi cât de multe sunt acestea?

D.D.: Aici sunt două aspecte. Sunt două cartiere noi în Câmpia Turzii, este cartierul Şarât care practic înseamnă investiţii pentru reabilitare drumuri, o parte s-a făcut şi mai sunt străzile din cartierul Sâncrai unde acum se contruieşte, prelungire George Enescu, prelungire Viitorului, care urmează probabil să fie făcute, din celelalte, să vă spun sincer, probleme în urma proiectului cu apa, exemplu strada Traian care a fost făcută în urmă cu 16-17 ani, acum a fost reabilitată o parte din ea urmează partea a doua, ar fi Titulescu, ar fi îmbunătăţirea confortului circulaţiei, dar străzi desfundate în afară de cartierele noi care urmează, nu ştiu să fie în Câmpia Turzii.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh