23
Lun, Dec
0 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 01:50, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că un autoturism a intrat şi avariat țeava de alimentare cu gaze naturale în localitatea Călăraşi.

La faţa locului a  fost identificat conducătorul auto, un bărbat, de 30 de ani, din comuna Călăraşi. Acesta ar fi pierdut controlul autoturismului, intrând astfel în șanţul de pe marginea drumului unde a lovit și avariat conducta de alimentare cu gaz natural a unui imobil.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.

 

Poliția avertizează:

 

NU VĂ URCAŢI LA VOLAN, DACĂ AŢI CONSUMAT BĂUTURI ALCOOLICE!

 

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

 

Polițiștii acționează zilnic pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe  fondul consumului de alcool.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh