La data de 24.01.2018, în jurul orei 23.00, Poliția Municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție, a fost sesizată prin SNUAU 112, de un minor de 15 ani, din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că în jurul orelor 22:55, o persoană necunoscută de sex masculin, prin amenințare cu un cuțit, l-a deposedat de suma de 5 lei, în timp ce se afla într-o stație de transport în comun pe B-dul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca.
Patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 2 Poliţie, cu sprijinul unui jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, unui echipaj al poliției locale şi al cetăţenilor, a identificat bărbatul de 31 ani, din municipiul Câmpia Turzii, jud. Cluj.
Acesta a fost reţinut pentru 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în vederea luării unor măsuri preventive.
Cercetările continuă în vederea probării întregii activități infracționale a suspectului.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.